"Am întâlnit un adversar care ne-a pus mari probleme când a atacat. Au fost extrem de incisivi şi de rapizi. Şi noi am avut trei şanse de gol, dar din păcate nu le-am fructificat. Fiecare jucător trebuie să dea mare atenţie la fazele fixe. Nikolici l-a scăpat din marcaj pe Alderweireld la primul gol, iar Chiricheş nu s-a apropiat de fundaşul lor. Cred că am făcut un meci destul de bun şi sunt sigur că în retur vom marca. Cu ajutorul publicului, care sunt sigur că va veni în număr mare, putem chiar să ne calificăm", a spus Reghecampf la Digi Sport.
Finanţatorul Stelei. Gigi Becali, a declarat după meci că echipa olandeză nu este atât de puternică încât steliştii să nu poată întoarce rezultatul în retur.
Citiţi şi: EUROPA LEAGUE. Ajax-Steaua 2-0. Returul, fără Bourceanu și Pintilii
"Am văzut o echipă Ajax care are o posesie mai bună, jucători tehnici care pasează bine mingea, dar am văzut că şi noi dacă aveam noroc puteam să câştigăm meciul. Măcar un gol cred că meritam. E primul meci oficial, nu a fost uşor, dar calitatea jucătorilor noştri s-a văzut atunci când a fost mingea la noi şi când am fost în atac. Că sunt ei mai tehnici decât noi, asta s-a văzut la posesie, dar asta nu înseamnă că sunt mai puternici decât noi. Putem să-i scoatem, chiar şi la 2-0”, a spus Becali, care a lăudat evoluţia lui Adi Popa.
De Boer: Cel mai important e că nu am primit gol
Antrenorul lui Ajax, Frank de Boer, a spus că, deşi echipa sa este favorită, calificarea încă nu s-a jucat.
"Am făcut un meci bun, în anumite momente chiar am jucat excelent, dar am văzut şi o echipă Steaua bună. Mă gândeam că după minutul 60 nu vor mai rezista fizic, dar nu a fost aşa, au ţinut ritmul. Nu degeaba Steaua este lider confortabil în România. Sigur că puteam învinge cu 3-0, dar se putea termina şi 2-1. Sunt foarte bucuros că nu am luat gol. Faptul că nu am primit gol este mai important decât că am marcat de două ori. Vom rămâne concentraţi şi pentru meciul retur, în ciuda faptului că am învins cu 2-0 încă nu suntem calificaţi. Nu ne considerăm deja în turul următor, dar suntem într-o poziţie bună", a spus tehnicianul olandez.