ESTE POST. Cât de sănătoase sunt produsele din soia?

Data publicării:
25112012 20soia-35201

Dr. Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut, spune că soia în sine este un produs sănătos, cu condiția să nu fie modificat genetic și să nu fie combinat cu diferiți emulgatori și modificatori de arome, de gust sintetici. „Bucățelele acelea de soia pe care putem să le preparăm după gust singuri în casă sunt benefice, ar trebui să limităm consumul de crenvurști, de pate de soia și alte preparate industriale”, recomandă dr. Ruxandra Constantina.

Astfel, ar trebui să citim foarte bine ce scrie pe etichetă, pentru că dacă ar fi un produs de soia pur, natural, putem să îl consumăm.

Totul trebuie consumat cu măsură, spune dr. Ruxandra Constantina. Nici măcar soia nu putem să o mâncăm în fiecare zi ca alternativă la proteina animală. Deci, alimentația trebuie să fie echilibrată, diversificată și moderată și în timpul postului.

În general, perioada postului trebuie să fie o perioadă benefică pentru refacerea organismului, atât din vedere fizic, cât și psihic și emoțional. Postul nu trebuie să însemne doar renunțarea la consumul alimentelor de origine animală și în schimb să consumăm excesiv alte alimente. Postul, în primul rând, înseamnă moderație. Dacă nu mai consumăm proteină de origine animală furnizată de carne, pește, brânzeturi, lapte, atunci ar trebui să înlocuim cu altceva. Putem să înlocuim cu proteină vegetală din soia, dar și din leguminoase: mazăre, fasole, linte, năut, semințe, nuci.

E bine să revenim la mâncarea gătită în casă în timpul postului

Ar fi bine să revenim pe perioada postului la mâncarea gătită în casă, respectiv la supe și ciorbe de legume, la tocăniță de legume, sălățele asortate în care să folosiți uleiurile vegetale presate la rece, de in, de cânepă, uleiul de măsline, uleiul din sâmbure de struguri este benefic, spune dr. Ruxandra Constantina.

De asemenea, putem să ne luăm glucidele bune din pâine: pâinea de secară, pâinea multicereale din orez integral, paste integrale.

Benefice pe perioada postului, pentru că mențin nivelul energetic al organismului, sunt și fructele uscate, deshidratate, cum ar fi: curmalele, smochinele,s tafidele și prunele.

Pentru că, în general, în perioada postului regimul este carent în primul rând în aminoacizi, proteine, în vitaminele din grupul B prezente în produsele de origine animală, benefice pot fi și niște suplimente nutritive adevărate și naturale de aloe vera, de spirulină, care conțin vitamine, minerale, antioxdanti și care ne ajută să ne păstrăm tonusul fizic și psihic.

Este important, totodată, să nu uităm să ne hidratăm pe perioada postului.

În general, înainte de a începe un post, trebuie să consultăm și un medic, să facem un set de analize și să adaptăm postul la vârstă, la afecțiuni, la starea de sănătate sau la boală, spune Ruxandra Constantina. „Mă refer în special la persoanele vârstnice, care suferă de mai multe afecțiuni cronice, metabolice, cum ar fi diabetul sau afecțiunile cardiovasculare pentru care un post prelungit și restrictiv este contraindicat, pentru că le pune în pericol nu numai sănătate, ci chiar și viața”, avertizează dr. Constantina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...