Preşedintele Klaus Iohannis a venit luni în Parlament pentru a ține un discurs. A fost pentru prima dată când preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat plenului reunit, de la preluarea mandatului, la 21 decembrie 2014. Jurnalistul Emil Hurezeanu a comentat discursul președintelui din Parlament.
„Președintele e zeul necunoscut, deși are un chip și un nume și foarte multe voturi. S-a văzut astăzi în Parlament. Parcă era marțian, parcă a apărut de pe altă planetă. Deși tot ce a spus a avut un miez. Și mi-a plăcut faptul că a ținut să vorbească despre pericolul electoralismului, dar și despre pericolul populismului antiparlamentar. Un personaj care îți cere ora exactă sau te întreabă unde e piața cancelariei, chiar în momentul bombardării buncărului în care a locuit Hitler. Sigur e inoportun. Exemplul e forțat și îmi cer scuze că l-am dat în felul acesta. Parlamentul se pregătea pentru altceva, opinia publică e concentrată în jurul altor personaje. Sigur aș spune că suntem prea concentrați în jurul doamnei Udrea, cu acest vot mamut și cu discursul ei regal, imperial, care nu o să intre în antologii alături de intervențiile lui Maiorescu”, a spus Emil Hurezeanu la Digi24.