ECONOMIA ROMÂNIEI TRECE PE MINUS. Seceta, arătată cu degetul

Data publicării:
1511ponta 20seceta-33713

Raportat la aceeași perioadă a anului trecut (iulie-septembrie), economia a scăzut cu 0,8%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică. Este vorba despre calcule ajustate sezonier.

Analiştii pun această evoluţie pe seama secetei care a distrus recoltele, dar şi pe contribuţia negativă a sectorului de construcţii. Ei spun şi că incertitudinea politică internă din vară, suprapusă peste criza datoriilor din zona euro şi-a pus amprenta asupra economiei locale.

Economie încă pe plus, după primele trei trimestre

Totuşi, la nivelul primelor nouă luni, economia României este pe plus. Produsul intern brut a crescut cu 0,4 la sută faţă de perioada ianuarie-septembrie a anului trecut. Situaţia este însă dramatică, dacă ne amintim că trimestrul trecut abia am ieşit din recesiune tehnică. Riscurile unei noi recesiuni nu sunt total îndepărtate.

În ultimele trei luni din 2011 şi în primele trei luni din 2012, economia a mers în jos ca urmare a îngheţului din iarnă care a blocat exporturile, dar şi a scăderii activităţii din administraţia publică.

Prognozele de creștere au fost revizuite în scădere

Nici prognozele de creştere economică pentru finalul anului nu sunt dintre cele mai optimiste. FMI se aşteaptă ca economia să avanseze cu mai puţin de 1% în 2012. Un scenariu similar este înaintat şi de Comisia Europeană, care estimează că produsul intern brut va avansa cu doar 0,8% în acest an, faţă de 1,4% cât era estimarea din primăvară. Cea mai pesimistă previziune vine însă de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Experţii BERD se aşteaptă la o creştere de doar 0,5%.

Ciprian Bârsan, analist financiar: „Pentru populație nu avem vești bune!”

Analistul financiar Ciprian Bârsan a explicat la Digi24 că există factori interni și factori externi care au influențat aceste rezultate economice. Printre factorii externi a nominalizat instabilitatea din zona euro, în special situațiile din Grecia, Spania, Portugalia și Italia, care contaminează „colateral” și România.

„Pentru populație nu avem vești bune”, a spus analistul, amintind de creșterea inflației și de faptul că probabil dobânzile vor crește. „Sărbătorile nu vor fi foarte încărcate”, a avertizat Bârsan.

El a admis că România riscă să intre în recesiunea (două trimestre consecutive de scădere), cel puțin teoretic, însă rezultatele reale pentru această perioadă le vom vedea abia mai târziu, a spus analistul.

Ionel Blănculescu: Plătim prețul inconștienței guvernanților

Consultantul financiar Ionel Blănculescu spune că scăderea se înregistrează în special din cauuza contribuției negative din partea agriculturii. „Plătim prețul inconștienței guvernanților”, a acuzat Blănculescu, referindu-se la lipsa preocupării pentru un sistem modern de irigații. Pe de altă parte, analistul spune că „politicianismul” a aruncat dezbaterile reale despre economie pe ultimul plan. Specialistul estimează că am putea închide anul cu 0,4-0,5% creștere, așa încât „putem considera că economia României a stagnat. O contribuție de zero virgulă e prea puțin”, a explicat Ionel Blănculescu.

Adrian Mitroi, analist economic, spune, la rândul său, că ceea ce se întâmplă acum este efectul reformelor structurale întârziate. „Acum vorbim de sustenabilitatea datoriei. Suntem atât de îndatorați, încât avem puțin capital pentru a merge pe creștere economică”, a explicat analistul. El spune că, din cauza supraîndatorării, există puține speranțe de creștere economică.

Melania Hăncilă, economist-şef la Volksbank, recunoaște că cifrele sunt mai slabe decât erau așteptările. „Datele ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități, care să înțeleagă că, dacă nu se face numic, nimic nu vom avea”, a avertizat Hăncilă. Ea a subliniat, la capitolul soluții, că trebuie să facem țara atrăgătoare pentru investitori, pentru că acum banii se îndreaptă spre țările cu creștere economică. Putem aduce investitorii făcând mediul de afaceri atractiv, a arătat Hăncilă.

Victor Ponta: „Tot surplusul pe care l-am avut l-am dat agriculturii”

Agricultura, cea care a salvat anul trecut produsul intern brut, a dat anul acesta o lovitură grea economiei. „În trimestrul trei a apărut impactul secetei din vară, din agricultură, am avut tot timpul în calcul acest lucru, nu este nici din vina fostului guvern, nici a actualului guvern, a fost un an foarte rău pentru agricultură și, din acest motiv, la toate rectificarile bugetare, inclusiv la ultima, tot ce-am avut surplus am dus către agricultură”, a spus premierul Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...