„Domnul Ponta a fost la Istanbul, nu? (...) Domnul Ponta a dus o plăcuță cu Constantin Brâncoveanu, nu? Și aici văd cu decalaj conceptual: te duci cu plăcuță cu Constantin Brâncoveanu, foarte bine, foarte bine, nu o să-l uităm niciodată pe Brâncoveanu, n-am nevoie de Ponta să îmi aducă aminte de Brâncoveanu - un mare martir al creștinilor români, al domnitorilor noștri, al poporului român, a fost decapitat cu toți băieții lui la Constantinopol”, a comentat Emil Hurezeanu.
„Ce caută Ponta la inaugurarea unui mare proiect tehnologic, cu care România nu are nicio legătură și cu care el nu poate să stabilească nicio legătură de aceeași natură, la același nivel sau nu, dar de aceeași natură, - fă și tu un ferryboat de la Constanța, ca să vorbesc ca domnul Banciu, la Istanbul, fă ceva, scurtează și tu drumul între Londra și Beijing, via România - la ce ne ajută plăcuța cu Brâncoveanu? Când e vorba de aniversarea lui Brâncoveanu în România, precis e ocupat cu ceva, așa, o glumiță în altă parte, mai inaugurează 60 de kilometri ploiești – București”, consideră jurnalistul.
O construcție gigantică
Tunelul care face legătura dintre Europa și Asia leagă și cele două părţi ale Istanbulului în care locuiesc 16 milioane de oameni.
Construcţia gigantică, ce coboară la 60 de metri sub apele Bosforului, a fost inaugurată de azi de preşedintele Turciei, Abdullah Gul. El s-a urcat la bordul primei garnituri care a străbătut oficial tunelul, alături de zeci de demnitari din toată lumea. Printre ei, şi premierul României, Victor Ponta.
Preşedintele Turciei, Abdullah Gul, premierul Recep Erdogan şi alţi 22 de demnitari, printre care şi premierul Victor Ponta, au tăiat panglica inaugurală pentru ambiţiosul proiect de 3 miliarde de euro. Apoi, după o uşoară îmbulzeală, s-au îmbarcat cu toţii, în primul tren care a plecat din staţia Uşkudar, PE malul asiatic al Bosforului.
„Astăzi este o zi istorică şi vreau să vă felicit pentru această zi în care oraşul vostru este centrul lumii”, a spus Victor Ponta.
„Este ziua națională a Turciei și vă rog să îmi permiteți să vă felicit și să urez poporului turc toate cele bune. Inaugurarea tunelului Marmaray este într-adevăr o realizare istorică și prin unirea Europei de Asia este dus la îndeplinire un mare proiect”, a transmis premierul Victor Ponta omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, la Istanbul.