VIDEO. S-a inaugurat tunelul feroviar submarin care leagă Asia de Europa, 13 milioane de ore în trafic economisite

Data publicării:
tunel turcia mediafax

Tunelul face legătura între cele două părţi ale metropolei în care locuiesc 16 milioane de oameni. Construcţia gigantică, ce coboară la 60 de metri sub apele Bosforului, a fost inaugurată de preşedintele Turciei, Abdullah Gul. El s-a urcat la bordul primei garnituri care a străbătut oficial tunelul, alături de zeci de demnitari din toată lumea. Printre ei, şi premierul României, Victor Ponta.

Inaugurarea tunelului pe sub strâmtoarea Bosfor are loc chiar de Ziua Naţională a Turciei, când se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea statului turc modern. La ceremonii au participat și premierul turc Tayyp Recep Erdogan, dar şi demnitari străini, între care și premierul Japoniei, Shinzo Abe. De altfel, guvernul nipon a finanţat un sfert din totalul de patru miliarde de dolari, cât a costat ambiţiosul proiect.

Potrivit oficialilor, cei care folosesc acest tunel ar economisi aproximativ 13 milioane de ore petrecute în trafic înainte de inaugurare.

Construcţia are 14 kilometri lungime, dintre care 1,5 pe sub apă

Potrivit specialiştilor, structura ajunge la 62 de metri sub apă, cea mai mare adâncime din lume pentru astfel de construcţii şi poate rezista la cutremure de magnitudine 9. În total, tunelul are aproape 14 kilometri lungime, dintre care un kilometru şi jumătate pe sub apă.

Tunelul Marmaray este proiectul de suflet al premierului Recep Erdogan, încă de pe vremea când era primar al oraşului Istanbul. El a preluat ideea de la un sultan otoman din secolul al XIX-lea. Duminică, premierul turc a fost cel care a condus primul tren care a trecut prin tunel. El a spus că de acest proiect nu vor beneficia doar turcii, pentru că, în teorie, de acum se poate călători cu trenul mai repede şi uşor de la Londra la Beijing, via Istanbul.

Trafic de peste un milion şi jumătate de oameni, pe zi

Lucrările la acest proiect au început în 2004, dar au fost amânate din cauza mai multor descoperiri arheologice. Pe malul european al Bosforului au fost descoperite 40.000 de obiecte, printre care şi resturile a 30 de nave bizantine.

Istanbul este unul dintre cele mai populate oraşe ale lumii, cu aproape 16 milioane de oameni, dintre care două milioane traversează Bosforul în fiecare zi, pe cele două poduri, care existau până acum. Potrivit specialiştilor, pe traseul feroviar care este inaugurat astăzi pot călători 75.000 de persoane în fiecare oră, adică peste un milion şi jumătate de oameni, pe zi. Iar din 2015, tunelul feroviar va fi dublat şi de unul rutier. Graţie celor două tuneluri, dar şi a podurilor peste Bosfor care vor ajunge la cinci, autorităţile speră să rezolve problema traficului infernal dintre cele două maluri ale Bosforului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”