Adan şi Robert, doi soldaţi americani de la baza din Mihail Kogălniceanu, se întorceau acum două săptămâni de la Bucureşti. Pe Autostrada Soarelui avusese loc un accident rutier.
„Am observat un bărbat pe jos, la marginea drumului, într-un şanţ. Am sărit să-l ajutăm pe cât de bine am putut. Eu am stat cu victima şi Robert, specialistul McCoy, le-a ajutat şi pe celelalte două victime”, povestește sergent Adan Barron, US Army.
„Am fost la momentul potrivit în locul potrivit. Datoria mea ca militar este aceea de a ajuta oamenii, așa că trebuia să îmi fac datoria. Sper că victimele sunt bine”, spune specialist Robert W. McCoy, US Army.
Specialistul Robert McCoy a fost doctor înainte de a se înrola. Acum este medic militar. Intervenția lui promptă a făcut diferenţa între viaţă şi moarte în cazul celor trei victime din accident. Cei doi militari americani au reuşit să îi stabilizeze pe răniţi până când la faţa locului au ajuns cei de la SMURD.
„Aveau la ei, în mașina cu care se deplasau în trafic, o trusă medicală de prim-ajutor performantă. S-au folosit de aceste instrumente și au acordat sprijin victimelor în cel mai scurt timp”, spune Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași.
Cei doi soldaţi americani şi-ar dori să ştie cum se mai simt cei pe care i-au ajutat. Nu pot afla însă nimic, pentru că legea nu permite SMURD să divulge numele victimelor.
„Nu știu nimic despre starea victimelor acum. Dacă aș avea ocazia să aflu mai multe, să îi întâlnesc... Aș vrea să văd cum se simt. Dar până acum nu știu nimic despre starea lor”, spune Robert W. McCoy.
Gestul lor a fost consemnat pe site-ul armatei americane, dar a fost apreciat şi într-o postare făcută de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la București pe o reţea de socializare.