Doi elevi de 13 ani din Prahova sunt acuzați că au hărţuit sexual o profesoară și au postat imaginile pe internet

Data publicării:
profesoara in fata tablei cu fata acoperita cu o mana
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Poliţiştii din Prahova au deschis o anchetă vizându-i pe doi elevi de 13 ani, de la o şcoală din localitatea Valea Doftanei, care ar fi hărţuit sexual o profesoară. O filmare cu incidentul a fost postată în mediul online.

Potrivit polițiștilor, pe rețelele sociale a apărut un clip care „ilustrează mai mulţi elevi care prezintă explicit activităţi sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic”.

„Poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Valea Doftanei au fost sesizaţi de către directorul unei unităţi şcolare din comuna Brebu despre faptul că deţine o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic”, arată un comunicat al IPJ Prahova citat de Agerpres.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri