DN 76, refăcut de mântuială. La nici două săptămâni de la prima asfaltare au apărut gropi şi denivelări

Data publicării:
dn76

Abia au început lucrările de reabilitare a Drumului Naţional 76 Oradea-Deva că au şi fost oprite. Primul strat de asfalt abia turnat a şi cedat.

„Uitați ce drum au făcut de două săptămâni”, spune un șofer supărat.

Problemele au ajuns și la urechile oficialilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri, care au cerut oprirea lucrărilor.

„Se va reface acea porțiune. Undeva probabil au greşit. Laboratorul o să ne spună dacă au greşit din punct de vedere al mixturii sau din punct de vedere al compactării”, a declarat Eugen Cecan, director DRDP Cluj.

Specialiştii spun că primul strat de asfalt a cedat pentru că balastrul stabilizator pus de desubt avea prea mult pământ, iar după câteva ploi pământul a fost spălat şi aşa au apărut gropile şi denivelările.

Muncitorii firmei care reabilitează drumul dau vina pe fostul manager al lucrării, care a și fost înlocuit.„

Şi-a dat dânsul demisia că a văzut că nu a fost bine. Şi acum a venit un manager nou, care a luat probe de la mai multe staţii de carieră şi materialul pe care l-a găsit e super bun. E mai scump”, a spus unul dintre muncitori.

Acum, cei peste 600 de metri de drum vor fi refăcuți pe cheltuiala constructorului. Începând de săptămâna viitoare, asfaltul va fi spart în totalitate și înlocuit. Ceea ce înseamnă nervi în plus pentru conducătorii auto.

„Este o ruşine naţională. Nu se poate aşa ceva. Au pus pietriş peste alcatral. Nici într-o lună de zile... uitaţi ce este aici!”, a spus un alt șofer.

Reabilitarea șoselei dintre Oradea și Beiuș este realizată printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare totală de 167 de milioane de lei. Drumul ar trebui să fie gata la sfârșitul anului viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri