„Interesant e că diavolul se îmbracă de la Prada. Este titlul unui film. În realitate, papa se îmbracă de la Prada. Cum bine știți, șeful Vaticanului are pantofii aceia celebri, roșii. Actualul i-a schimbat. Poartă niște pantofi uzați, megri, de pe vremea când era cardinal și bătea mahalalele din Buenos Aires. Lucifer se îmbracă de la Gucci. Și atunci, numele lui devine Guccifer. Precis e din Râmnicu Vâlcea”, a spus Emil Hurezeanu la emisiunea „Jurnalul de seară”.
„În cazul Maior, există câteva detalii foarte interesante. Cel mai alarmant mi se pare promisiunea SRI că îl vor prinde pe micuțul Guccifer. Adică cum? SRI-ul în ce calitate prinde un făptaș? Nu a fost capabil să apere un fost cont intrat în adormire al însuși papei SRI și amenință public că îl vor prinde pe micuțul Guccifer? E o greșeală tactică inacceptabilă și din perspectiva statului de drept. SRI-ul nu prinde făptași și infractori, delincvenți electronici. Este puțin imprudentă această amenințare, pentru că se îndreaptă spre lumea virtuală, unde totul este posibil, unde există alte reguli decât ale unui serviciu cu ștaif. Eu cred că ar fi trebuit ca SRI să preia această mică înfrângere cu mai mult umor”, a mai comentat jurnalistul.
Hackerul „Guccifer”, a cărui identitate este necunoscută, a revendicat, în februarie 2013, piratarea unor conturi de e-mail aparţinând unor membri ai familiei Bush, divulgând corespondenţă de natură personală.
În august 2013, „Guccifer” a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondenţă prin e-mail între fostul secretar american de Stat Colin Powell şi europarlamentarul PSD Corina Creţu.