DIGICULT. Mistere, controverse și teorii ale conspirației în jurul morții unor scriitori români
Au fost anchetaţi, umiliţi, torturaţi şi aruncaţi în închisorile regimului comunist. Aceasta a fost soarta multor intelectuali din cultura română. Unii dintre ei au murit chiar în timpul detenţiei sau la scurt timp după eliberare. Alţii au supravieţuit dar au trăit cu domiciliu forţat, urmăriţi de Securitate.
Nesupunerea faţă de sistem a atras după sine interzicerea dreptului de a mai publica și, în cele din urmă, moartea. De cele mai multe ori, suspectă.
„Orice regim politic, mai cu seamă un regim dictatorial, şi-ar dori să controleze intelectualitatea, s-o influenţeze pentru a o aduce în subordinea sa sau pentru a-i face pe intelectuali să adere cât mai curând şi cât mai profund la principiile şi valorile pe care le promova regimul politic respectiv. Unii au marşat spre această idee încă de la bun început, alţii au fost atraşi sub diferite tertipuri …dar au existat şi scriitori care au ajuns în închisorile comuniste tocmai pentru că la un moment dat regimul i-a considerat ostili”, explică Andrei Muraru, preşedinte executiv IICCMER.
București. Noaptea de 9 spre 10 decembrie. La puţin timp după ce a împlinit 21 de ani, Nicolae Labiş a fost prins în grilajul dintre vagoanele unui tramvai, lângă spitalul Colţea. Cu multiple traume craniene si vertebrale, Nicolae Labiş s-a stins din viaţă douăsprezece zile mai târziu.
„Când a fost vorba de un poet, comuniştii au încercat să-l nască pe Labiş. Şi n-a ieşit poetul Labiş pe care au vrut ei să-l nască. Şi atunci a existat un moment foarte ciudat în care Labiş a fost implicat într-un accident de tramvai şi şi-a sfârşit existenţa după câteva zile”, spune Nicolae Florescu, istoric literar.
„Iarăşi foarte multe legende legate mai ales de relaţia pe care Nicolae Labiş ar fi avut-o destul de tensionată cu regimul comunist în acel an, pentru că ştim deja că într-o gazetă literară din Budapesta apăruseră două, îi fuseseră traduse două poezii în contextul în care în ţara vecină izbucnise o revoluţie anticomunistă foarte dură. Nicolae Labiş a fost cumva atras în mrejele acestea diabolice, aş spune, ale regimului, pentru ca apoi să fie un contestatar voalat, spun criticii literari, prin unele producţii literare, poezii care au fost publicate în 1956 dar şi 1955”, explică Andrei Muraru.
Socialismul ştiinţific avea ca ţintă înlăturarea oricărei forme de libertate de gândire. Hărţuirea, marginalizarea şi denigrarea intelectualilor erau principii definitorii ale sistemului comunist.
Moartea lui Marin Preda
15-16 mai 1980. Marin Preda a fost găsit fără viață, la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia. Potrivit raportului medico-legal, moartea a fost violentă „datorată asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice".
„În momentul în care Marin Preda a murit, zvonurile care au apărut în Bucureşti în acele zile erau că el a fost asasinat şi evident că acest complot ar fi fost pus la cale de către Securitatea lui Ceauşescu, pentru că devenise un scriitor incomod....Aceasta a fost o primă teorie, a doua a fost că serviciul sovietic, KGB-ul, l-ar fi asasinat pentru că în romanul Delirul reabilitarea sau semi-reabilitarea lui Ion Antonescu a trezit reacţii şi la Moscova”, subliniază Andrei Muraru.
În anii 70-80 ai României comuniste, imediat după moartea unei personalităţi culturale, şefii Securităţii primeau note informative şi dosare complete despre procesiunea religioasă. Cortegiul funerar era şi el ţinut sub control.
„Există morţi celebre, nu neapărat ale unor oameni de litere, dar şi ale unor artişti, cum este cazul Mariei Tănase, la căpătâiul cărora au venit să o jelească peste un milion de oameni. Şi era evident că regimul trebuia să-şi ia măsurile de rigoare pentru a preîntâmpina un eveniment nedorit. Dar au existat deseori cazuri în care aceste înmormântări, aceste evenimente ritualice, erau urmate de discuţii, erau urmate de zvonuri pe care regimul comunist dorea să le cunoască tocmai pentru a putea fi combătute”, spune Andrei Muraru.
Asasinarea lui Ioan Petru Culianu
Dacă în România comunistă oamenii de cultură au fost victime ale denigrării, exilul părea singura modalitate de eliberare de sub supravegherea politică. 21 mai 1991. Chicago. Ioan Petru Culianu a fost împușcat într- un spaţiu public. Cu puţină vreme în urmă, marele istoric şi eseist primise numeroase scrisori de ameninţare cu moartea.
„Asasinarea lui Ioan Petru Culianu, care moştenise o celebră catedră universitară de la Mircea Eliade la Universitatea din Chicago, a întreţinut o zvonistică mai ales la Bucureşti. Cert este că Ioan Petru Culianu devenise un critic foarte sever al regimului din România instalat în ultimele zile ale lui decembrie 1989. A existat o anchetă făcută de către autorităţile americane, s-a făcut un portret robot, dar mai multe amănunte nu au putut fi oferite până la acestă dată. Există tot felul de supoziţii, pentru că Ion Petru Culianu era în acel moment nu doar un contestatar al regimului de la Bucureşti, dar şi un foarte activ suporter al opoziţiei din acea vreme, organizase în acel an vizita regelui Mihai în Statele Unite ale Americii, urma să facă o vizită în România...”, spune Andrei Muraru.
Măsurile drastice îndreptate împotriva oamenilor de valoare din cultura română nu au rămas lipsite de ecou. Despre misterul din jurul morţii scriitorilor români s-au scris sute de cărţi. Adevărul însă nu a ieșit încă la iveală.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
