DIGICULT Discriminarea urbană, un proiect sensibil la gen
„De obicei, ca şi în manuale, ca şi în poveşti, bărbaţii sunt cei care fac, cei care se luptă, cei care sunt victorioşi, femeile dorm, stau tolănite, sunt frumoase, cum în poveşti aşteaptă să vină prinţul să le dea sărutul aducător de viaţă. Deci e vorba şi de în ce ipostaze sunt femeile reprezentate în raport cu bărbaţii”, explică Laura Grunberg, coordonatorul proiectului.
Cine sunt tinerele care mizează pe artă pentru a schimba faţa Bucureştiului şi mentalităţile oamenilor? De la Coana Chiriţa, la muncitoarea cu salopetă din anii '70-'80, sau femeia manager din zilele noastre, cochetă şi stăpână pe ea, şi până la tânăra model păpuşă Barbie, care aspiră la celebritate, româncelor li s-au atribuit... tot felul de apelative.
S-a spus că sunt printre cele mai frumoase din Europa, cele mai pricepute gospodine, ba chiar că sunt „femeile perfecte la casa omului”: şi doamne, şi sexi, şi harnice.
Deşi femeile şi-au câştigat de mult dreptul de a fi cine vor ele să fie, prejudecăţile legate de sexul feminin încă mai funcţionează.
„Nu ne place să vorbim despre asta, din aceeaşi reticenţă cu care nu ne place să vorbim despre faptul că ne schimbăm corpurile pentru a fi în conformitate cu regulile esteticii societăţii contemporane”, spune Diana Miron, artist vizual.
Puţini ştiu că, privind cu atenţie în jur, discriminarea la adresa femeilor există în cele mai neaşteptate moduri şi în cele mai nebănuite locuri. Este concluzia la care a ajuns un program de cercetare iniţiat de o asociaţie feministă din România. Proiectul a avut ca obiect de studiu discriminarea urbană de gen din Bucureşti.
„Într-adevăr, se poate vorbi de un oraş care transmite mesaje, e un oraş androgin, un oraş conservator la problemele bărbaţilor şi femeilor şi într-un fel şi un oraş sexist”, spune Laura Grunberg.
Este Bucureştiul un oraş atent la problemele de egalitate şi diversitate? Sau mai degrabă un oraş sexist? Cum sunt femeile reprezentate în spaţiul urban? Ne deranjează sexualizarea femeilor în panourile publicitare? Sunt doar câteva dintre întrebările de la care a pornit proiectul „Oraşul nonsexist, inventar al discriminărilor urbane, sensibil la gen”.
Ce înseamnă, de fapt, discriminarea urbană?
„Înseamnă să te uiţi la oraş şi să vezi în ce măsură mesajele pe care oraşul le defavorizează transmit mesaje negative apropo de anumite grupuri: femei, rromi, oameni în vârstă, oameni tineri, persoane cu un anumit handicap, persoane venite din provincie versus cele venite din oraş. O grămadă de astfel de lucruri se pot sesiza, pentru că oraşul este ca o instituţie, ca o instituţie socială care transmite diverse mesaje. Te uiţi la publicitatea stradală şi e greu să nu observi obiectificarea femeii, sexualizarea excesivă şi tipul ăsta de probleme în publicitate”, afirmă coordonatoarea proiectului.
Pentru a susţine proiectul despre discriminarea urbană, câteva tinere artiste din Bucureşti şi-au reunit lucrările într-o expoziţie. Cuvântul de ordine? Feminism.
„Atât timp cât te crezi egală şi nu te crezi inferioară bărbatului, cum ar zice unele religii, atâta vreme cât te crezi egală bărbatului, eşti feministă, aşa cred eu”, spune Ioana, care este pictor şi artist vizual.
„Feminismul mi se pare că este perceput în foarte multe feluri şi, de multe ori, este perceput greşit pentru că atunci când auzi „feminism” ai tendinţa să te gândeşti la o societate condusă de femei. Adică sunt foarte mulţi tipi care se gândesc la chestia asta că, de fapt, feministele vor să cucerească lumea”, e de părere Marina Oprea, artist vizual.
Scopul expoziţiei a fost să atragă atenţia asupra felului în care sunt percepute, dar şi tratate, femeile din societatea actuală. Bucureştiul, aşa cum arată el astăzi, nu ne reprezintă, cred tinerele artiste. Mai mult decât atât, modul în care femeia este prezentă în vizualul urban nu respectă principiile diversităţii şi egalităţii între sexe.
Statuile care înfăţişează femei sunt, în cea mai mare parte, nuduri, iar panotajul stradal afişează trupuri şi chipuri retuşate în Photoshop. Pe scurt, pentru publicitari, femeia este un obiect.
„E vorba despre felul în care societatea percepe femeia contemporană şi felul în care o cosmetizează. Cosmetizarea are loc prin intermediul mass-media, în principal. Societatea ia elemente pure din feminitate, le cosmetizează, le preschimbă, schimbându-ne percepţia asupra realităţii de cele mai multe ori. Sunt foarte multe idei subliminale pe care nu le percepem în primă fază, dar care ne intră în subconştient. Un exemplu este felul în care ne schimbăm corpul după concepţia contemporană. Şi, de multe ori, suferim din cauza asta, dar ne conformăm”, crede Diana Miron, artist vizual.
„Presiunea cea mai mare a femeii în societatea contemporană şi nu numai, în societatea patriarhală în general, care ţine de mii de ani, cred că se leagă în primul rând de aspectul ei fizic, femeia este tratată ca un obiect, un obiect frumos, un obiect sexual, ea este presată tot timpul să fie frumoasă, să-şi schimbe aparenţa”, spune Alexandra Ivanciu, artist vizual.
Alexandra Ivanciu este artist vizual şi masterand la specializarea foto-video în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Lucrarea pe care a prezentat-o în cadrul proiectului de discriminare urbană i-a fost inspirată de felul în care sunt reprezentate femeile în pictura românească: acoperite, cu basma.
„Eu am ales această reprezentare în negru tocmai ca să subliniez apăsarea pe care o simt sau o simţim noi toate în societatea contemporană şi presiunea care se pune pe femei şi pe aspectul lor fizic în primul rând. Lucrarea nu are sunet, deoarece femeia este cumva presată să nu aibă o voce a ei. Foarte multe subiecte legate de femeie sunt subiecte tabu, sunt subiecte neabordate în general în societate”, mai spune Alexandra.
Ioana are 21 de ani, este studentă la Arte, pictor şi artist vizual. Crede cu tărie că noţiuni precum feminism şi discriminare ar trebui tratate cu responsabilitate. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, ignoranţa oamenilor naşte adevărate drame.
„De la fetiţe de nouă ani care sunt vândute ca soţii bărbaţilor, de propria familie, asta mi se pare problema cea mai gravă. În rest, da, femeile care sunt furate şi vândute... Astea mi se par problemele cele mai mari şi ar trebui rezolvate, dar, de multe ori, lumea în putere ştie şi lasă să se întâmple aceste chestii”, spune Ioana.
În cadrul proiectului de discriminare urbană, Ioana s-a prezentat ca street-artist. Iar lucrarea expusă aduce în prim plan frumuseţea-standard din afişele stradale, dar şi modelul atât de controversat al perfecţiunii păpuşii Barbie. „Ştiu că a fost o discuţie şi încă mai este o discuţie lungă despre păpuşa Barbie. Se zice că influenţează fetele să slăbească, dar eu n-am reuşit să o văd vreodată în felul ăsta pentru că mă gândesc că păpuşa trebuie privită cu ochi artistici. Faptul că e mai subţire este doar o alegere stilistică”, spune ea.
De altfel, crede Ioana, frumuseţea are o definiţie diferită de la om la om, ea nu trebuie impusă de şabloanele societăţii. Este şi motivul pentru care desenele ei înfăţişează sute de chipuri de femei, de fiecare dată altfel.
Nu perfecţiunea unei femei dintr-un panou publicitar defineşte frumosul, crede artista. „Îmi place foarte mult imaginea pe care şi-a creat-o Frida Kahlo pentru că se arată aşa... foarte personal, nu? Şi deşi are mustaţă şi sprâncene groase mie mi se pare foarte feminină. Mi se pare ca o super femeie, aşa. Super woman, ca o eroină”, mai spune Ioana.
Dacă felul în care este percepută frumuseţea rămâne un subiect deschis, agresarea verbală, în plină stradă, nu lasă loc de interpretari: Nu ar trebui să se întâmple. Este şi ideea de la care a pornit lucrarea artistului vizual Marina Oprea.
„Proiectul meu a plecat de la lucrurile care mă deranjează pe mine în Bucureşti şi anume că sunt băieţi cărora li se pare ok să strige diverse expresii după fetele pe care nu le cunosc. Acest fenomen se numeşte Cat calling în engleză şi, plecând de la experienţele mele personale cu lucruri care mi-au fost adresate mie pe strada mea, care întâmplător are nume de femeie, m-am gândit să fac acest proiect care este, de fapt, un portret al unei femei oarecare, plecând de la aceste expresii”, spune Marina Oprea.
Agresarea verbală, hărţuirea stradală, felul în care femeile ajung să-şi modeleze corpul şi chipul pentru a arăta ca-n afişul de la Piaţa Romană sunt teme despre care nimănui nu ar trebui să-i fie teamă să discute, cred tinerele artiste.
Expoziţia „Discriminări urbane” a pornit de la un studiu în urma căruia au fost întocmite statistici referitoare la prezenţa femeilor în spaţiul urban: de la felul în care acestea se regăsesc în numele străzilor sau ale bulevardelor, în pictura graffiti, în grupurile statuare, până la obiectificarea şi sexualizarea excesivă din panotajul stradal.
Statistic, din cele 102 statui inventariate din Bucureşti, 87 reprezintă bărbaţi şi doar 15, femei.
Nicio staţie de metrou nu are nume de femei, iar monumentele şi plăcile comemorative din zona centrală a Capitalei confirmă tendinţele de neglijare istorică a personalităţilor feminine din România, spun studiile organizaţiei feministe.
„Statuile, că tot ne referim la ele, dar nu numai, dar şi străzile au caracterul ăsta comemorativ. Deci oraşul, prin statui, prin ce nume dă unei străzi, prin ce nume dă unei instituţii, unei clădiri, celebrează, serbează, aduce un omagiu celor pe care îi consideră importanţi în cultură, istorie. Ei, cât timp această instituţie a comemorării este profund masculinizată - şi datele noastre arată că aşa este - te întrebi dacă asta contribuie la emanciparea femeilor şi asta o spun în sensul bun”, afirmă Laura Grunberg.
Cert este că, privit cu sau fără prejudecăţi, un inventar al discriminărilor urbane aduce în discursul public o întrebare: este sau nu este Bucureştiul un oraş sensibil la gen?
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
