Cutremur în Vrancea cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter
Data publicării:
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 grade pe scara Richter s-a produs duminică în zona Vrancei. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 17:25, la o adâncime de 81 de kilometri.
Cutremurul a putut fi simţit în oraşul Covasna, aflat la 29 de kilometri de epicentrul seismului. Intensitatea în zona epicentrală a fost de II pe scara Mercalli. Seismul nu s-a simţit în Capitală.
De la începutul anului, în zona seismică Vrancea s-au produs trei cutremure cu magnitudinea 4,2 pe Richter. Sâmbătă, în Bulgaria, au avut însă loc într-o singură zi cel puţin zece seisme – 13, după unele surse, iar cel mai puternic dintre ele a avut magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, însă numărul mişcărilor telurice i-a determinat pe unii dintre locuitorii zonei afectate să îşi petreacă ziua în afara casei.