Curtea Supremă amână pentru 3 martie decizia în cazul plagiatului lui Victor Ponta

Data publicării:
PONTA PARLAMENT-Mediafax Foto-Octav Ganea-2

Actualizare 16:50: Adrian Papahagi, unul dintre cei trei care au depus sesizarea, a explicat de ce nu a fost prezent astăzi la ședința Curții Supreme.

„În ceea ce mă privește am decis să nu particip azi pentru a nu fi interpretat ca un gest politic prezența mea acolo. Când am depus plângerea penală nu eram angajat politic, eram un simplu universitar la Cluj, cum de altfel continui să fiu și nu aș vrea ca azi să se spună că e o răfuială a unor politicieni de o parte a spectrului cu un politician de cealaltă parte”, a spus Adrian Papahagi, vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară, pentru Digi24.

„Este, de fapt, revolta unor universitari cinstiți, cu doctorate luate în mod cinstit în străinătate, la Paris, la Londra, împotriva unui plagiat ordinar cum e teza lui Ponta, care a fost luată în mare parte în volumul din 2010”, a mai spus el.

„Am avut o discuție cu avocatul nostru, care mi-a spus că nu e necesară prezența mea azi și că din contra ar fi preferabil să nu mă prezint. Dacă e necesar, mă voi prezenta oricând și îmi asum asta până la capăt. Am vrut să nu fie interpretat ca un gest politic, ca un gest al unui om angajat politic care se duce în justiție. Nu e vorba doar de 113 pagini, e vorba de aproape toată cartea și mai presus de orice acest caz e iconic”, a subliniat Adrian Papahagi.


Actualizare 16.30 Completul de trei judecători a decis amânarea ședinței pentru data de 3 martie, constatând o lipsă de procedură. Una dintre persoanele reclamante nu a putut fi citată corect, cel mai probabil domiciliind la o altă adresă. Este vorba despre Augustin Ofițeru.

Niciuna dintre cele trei persoane care au constestat decizia Parchetului General nu a fost prezentă la proces, luni. În schimb, premierul a fost reprezentat de avocatul său.


Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru au contestat decizia Parchetului General prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a premierului.

Victor Ponta este acuzat că a plagiat 113 din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar". Teza a fost publicată în 2010 şi semnată alături de Daniela Coman.

În decembrie 2013, Curtea de Apel București a pronunțat pentru prima dată în România o condamnare penală, pentru plagiat. Publicistul Georghe Stanca a primit un an de închisoare cu suspendare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri