Curtea de Conturi: Prejudicii de 1,6 miliarde de lei. Nereguli în cheltuirea banului public

Data publicării:
euro bancnote - captura 1

Curtea de Conturi a descoperit aproximativ 26.000 de abateri și prejudicii în creștere semnificativă față de anul 2011, când erau de 1,1 miliarde de lei.  

Cu 1,6 miliarde de lei a fost prejudiciat statul în 2012 de către propriii angajaţi, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Mai multe instituţii au acordat bonusuri şi prime ilegale de sute de mii de lei.

Compania de Drumuri, Secretariatul General al Guvernului şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt doar câteva exemple.

Cu sute de elevi care abandonează şcoala în fiecare an deoarece nu pot ajunge la cursuri, Ministerul Educaţiei a plătit abonamente de transport de 6 ori peste valoarea lor. Prejudiciile vor trebui recuperate, însă vorbim de o acţiune de durată, consideră specialiştii.  

Nereguli descoperite

- proiectele de buget au fost insuficient fundamentate sau fundamentate în mod nerealist

- multiple disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte angajarea cheltuielilor publice şi plata acestora

- management incorect şi ineficient al fondurilor publice

- erori de înregistrare a operaţiunilor în evidenţele contabile

Abateri descoperite

- abateri cu caracter financiar contabil (15.445 de cazuri)

- abateri care au generat venituri suplimentare (4.286 de cazuri) sau prejudicii (5.953 de prejudicii)

total: 25.684 de cazuri

sursa: Curtea de Conturi

Consilierul onorific al premierului, Ionel Blănculescu, a comentat acest subiect la Digi24.

„Trebuie să specificăm foarte clar că toate aceste cifre nu reprezintă valoarea prejudiciului înregistrat, pentru că acel prejudiciu se determină în instanțele de judecată și, de regulă, este mult mai redus. Reprezintă valoarea bugetelor instituțiilor, acolo unde s-a constatat că există încălcări flagrante ale legii. Adică, dacă o agenție care are un buget de 200 de milioane de euro este surprinsă în cadrul actului de control cu deficiențe în cheltuirea banului public, în momentul în care se precizează suma totală, se introduce toată valoarea acestui buget, urmând ca la expertizele care se fac să se determine și valoarea prejudiciului”, a explicat Ionel Blănculescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri