Este însă impropriu numită aşa. Pentru că doar o parte din parlamentari sunt aleşi uninominal, cei mai mulţi aşteaptă redistribuirea mandatelor proporţional cu numărul de voturi obţinute de partide.
Iată legea pe baza căreia ne alegem deputaţii şi senatorii, pe înţelesul tuturor.
Avem colegii uninominale, în care candidează o singură persoană de la fiecare partid sau alianţă. Însă doar candidaţii care au obţinut cel puţin jumătate plus unu din voturi pot spune că au fost aleşi uninominal. Şi doar ei vor intra sigur în Parlament. Cine ia cele mai multe voturi în colegiu, dar nu peste 50%, are emoţii.
Tocmai pentru că împărţirea mandatelor rămase, în afara celor câştigate cu majoritatea voturilor, se face proporţional. Adică, în funcţie de scorul partidului, mandatele care rămân se împart mai întâi la nivel judeţean, apoi la nivel naţional. Le primesc acei candidaţi care au luat cele mai multe voturi, nu cei care au avut neapărat cel mai mare procentaj în colegiu. Aşa se face că şansele cresc pe măsură ce colegiul este mai mare şi are mai mulţi alegători. Şi tot aşa se explică de ce în parlamentul României vor ajunge deputaţi şi senatori cei aflaţi pe locurile doi, trei, chiar şapte.
În 2008, sistemul de vot a făcut posibilă câştigarea unui mandat de deputat cu doar 34 de voturi. Simulările au arătat că fenomenul ar putea lua amploare faţă de 2008. Adică, este posibil să avem mai mulţi candidaţi care să câştige mandatul direct şi apoi să fie dublaţi de concurenţii de pe locurile următoare. Şi astfel, am putea avea cu cel puţin 50 de aleşi în plus.
Pentru a intra în Parlament, însă, partidele trebuie să atingă pragul electoral. Cinci la sută din voturi sau trei senatori şi şase deputaţi. Aşadar, dacă o persoană a obţinut majoritatea voturilor, dar partidul nu a trecut pragul, nu obţine mandatul. În schimb, candidaţii independenţi întră în Parlament dacă obţin patru la sută din voturile alegătorilor înscrişi în colegiul respectiv, dar nu mai puţin de 2.000 pentru Camera Deputaţilor si 4.000 pentru Senat.