Contre în rândurile Puterii pe strategia de la Cotroceni

Data publicării:
tariceanu - fbb

Şeful Senatului a dat primul tonul nemulţumirilor legate de această strategie.

Cuprinde o serie de concepte preluate de la preşedintele Băsescu, potrivit cărora, în securitatea naţională intră toate celelalte domenii: mediu, economic, energie, dezvoltare durabilă, tot (...) avem de-a face cu două lucruri: transferul acestor atribuţii, care sunt de resortul Guvernului, la Preşedinţie şi (...) trecerea către o republică prezidenţială. (...) în forma asta, nu putem să votăm (...) dăm puteri Preşedintelui”, crede Călin PopescuTăriceanu.

Un aliat neaşteptat pentru Strategia de Apărare a fost preşedintele Camerei Deputaților.

Această strategie este discutată de câţiva ani de zile, iar ultima a fost negociată cu toate grupurile politice parlamentare”, spune Valeriu Zgonea.

Omologul lui de la Senat nu a dezarmat şi a dezvăluit adevarata sa intenţie: amânarea adoptării documentului.

Dacă domnul Preşedinte doreşte să adreseze un mesaj referitor la Strategia naţională de apărare, lucrul acesta nu presupune, în mod obligatoriu, ca în aceeaşi zi, după mesaj, să se şi voteze”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

S-a ajuns apoi la atacuri dure între foşti colegi de partid.

Miniştrii au votat toţi în CSAT această Strategie de apărare. (...) riscăm să se termine actuala sesiune parlamentară şi Parlamentul României să nu adopte Strategia de apărare a României”, a declarat Ludovic Orban, liderul deputaţilor PNL.

Nu vă faceţi că uitaţi că, ani de zile, PNL a fost angajat într-o luptă deloc uşoară cu fostul preşedinte Băsescu, care a încercat din răsputeri să facă (...) transferul de puteri executive la instituţia prezidenţială. (...) acum n-aveţi niciun fel de problemă, când preşedinte este actualul ocupant al funcţiei de la Cotroceni (...) vă spun: uşor, nu luaţi aşa viteză. (...) Până una-alta, CSAT-ul nu ajunge să comande Parlamentului”, a reacționat preşedintele Senatului.

Nu au lipsit nici criticile legate de textul venit de la Cotroceni.

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD: „Nu e decât o expunere narativă (...). De exemplu: ce e terorismul? E o ameninţare persistentă ca formă de manifestare, dificil…. Şi? Care e strategia? Că ne spui ce e terorismul? Ştim şi noi ce-i terorismul. (...) Cred că şi copiii de liceu ştiu asta, că traficul cu arme, mai ales de distrugere în masă…Şi? Care e strategia? (...) E secretă?”.

În ciuda obiecţiilor formulate, strategia de apărare a cunoscut o premieră. Aleşii din comisiile de specialitate au adoptat-o în unanimitate, iar Klaus Iohannis o va prezenta luni plenului reunit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...