Constanța. Șoferii din transportul public au reluat lucrul
Data publicării:
Transportul funcționează acum la capacitate maximă, pentru că s-a ajuns la acord cu viceprimarul. El a rezolvat una dintre cererile oamenilor, anume ca de luna viitoare să primească tichete de masă.
Fostul lider de sindicat al RATC, Ibrahim Timur, a explicat de dimineață de unde au pornit nemulțumirile angajaților.
„Stăteam cumva pe un butoi cu pulbere. Aceste probleme sunt de multă vreme. Conducătorii auto au refuzat să mai iasă pe traseu nemulțumiți de salariile mici pe care le au, de neacordarea tichetelor de masă și a primelor de vacanță. Regia noastră se confruntă cu niște lipsuri financiare majore. Suntem în litigiu cu Casa Județeană de Pensii, care are o datorie de peste 135 de miliarde de lei vechi către regie și nu luăm banii de trei ani. Din această cauză nu s-au mai făcut nici majorări salariale și nu s-au dat nici tichete de masă”, a precizat liderul de sindicat, care a precizat că și-a dat demisia în această dimineață și-a dat demisia din cauza acestei greve.