Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași au reținut vineri un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Vineri, 3 martie, polițiștii din cadrul SRPT Iași - Biroul de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au interceptat un bărbat care a coborât dintr-un tren, iar la vederea acestora a încercat să fugă.
Înainte de a fi imobilizat, bărbatul a aruncat peste gardul împrejmuitor al unei biserici din apropierea gării o pungă de culoare albă, în care se afla cantitatea de 45 de grame de heroină, ce urma să fie comercializată pe raza municipiului Iași.
Oamenii legii i-au solicitat bărbatului să prezinte declarația prevăzută de Ordonanța Militară 3 și au constatat că „acesta consemnase în fals că se deplasează în interes profesional”.
Sâmbătă seara, inculpatul M.G.C. urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
La acțiune au participat și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași.
Editor web: Liviu Cojan