Cea de-a 64-a victimă era internată la Spitalul Floreasca din Capitală, de altfel ultima persoană care mai era internată într-un spital din România.
Este vorba despre tânăr în vârstă de 22 de ani, din Petroșani, care era internat la Floreasca încă din 30 octombrie. El s-a stins în această dimineață pe patul de spital din cauza unor complicații hemoragice.
A suferit mai multe intervenții chirurgicale, de chirurgie plastică, în tot acest timp, însă medicii au spus că era extrem de slăbit iar sistemul lui imunitar nu a mai făcut față.
În urma incendiului Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din ţară şi 12 în spitalele din străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitalele din Capitală 147 de răniţi.
În prezent mai sunt 10 persoane rănite în spitalele din străinătate: șase în Belgia, doi în Germania și doi în Marea Britanie.