Cluburi închise, aseară, în București: „E foarte pustiu și lumea pare foarte tristă”

Data publicării:
inchis

Bună seara! Închis?

Da. Cum așa?

E sâmbătă noapte! E doliu naţional.

Acest răspuns a fost primit de toţi cei care au vrut să meargă aseară într-un club din Capitală. Uşile localurilor au fost închise, iar petrecerile anulate după tragedia din clubul Colectiv.

„Comparativ cu alte seri de sâmbătă, e foarte foarte pustiu și lumea pare foarte tristă, toată lumea se aștepta să fie evenimente de Halloween”, a spus un tânăr.

„Este atât de surprinzător că într-o noapte de sâmbătă la doar câţiva paşi de un club să găseşti atâta linişte. În mod normal pe aici ar fi trebuit să vină foarte multe maşini, foarte multă lume, tineri care să îşi dorească să intre în club. Porţile clubului au rămas închise, un semn de compasiune faţă de tristeţea prin care trec sute de familii”, relatează Cristian Popa, reporter Digi24.

Dincolo de compasiune, patronii au avut şi motive de teamă. Neregulile descoperite în clubul unde a avut loc incendiul au dus la controale din partea autorităţilor.

Inspector primărie: E închis! Nu e nimeni!

Reporter: În mod normal sâmbătă noapte cum era?

Inspector primărie: Era plin.

Reporter: Mergeți pe la toate cluburile din zonă?

Inspector primărie: Da!

Inspectorii primăriilor au primit ordin să verifice documentele şi avizele tuturor cluburilor care sunt deschise.

În tot orașul se întâmplă același scenariu. Sunt echipe de la Poliție dar și de la Primărie care merg în vizită peste tot pe unde știu că sunt cluburi, pentru a vedea dacă sunt deschise sau nu. Până acum, în această zonă unde sunt patru cluburi în apropiere toate sunt închise”, relatează Cristian Popa, reporter Digi24.

Oficialii transmit că verificările privind respectarea normelor de siguranţă în cluburi vor continua pentru ca tragedia în care şi-au pierdut viaţa 29 de oameni să nu se mai repete

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”