Certificatul de integritate comportamentală. Când este necesar și de unde poate fi ridicat

Data publicării:
Certificatul de integritate comportamentală. Când este necesar și de unde poate fi ridicat. Foto Shutterstock
Certificatul de integritate comportamentală. Când este necesar și de unde poate fi ridicat. Foto Shutterstock

Certificatul de integritate comportamentală este documentul care se eliberează exclusiv persoanelor fizice și care atestă lipsa înscrierilor în Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale ori de exploatare a unor persoane. Se eliberează în aceleași condiții precum certificatele de cazier judiciar. Când este necesar certificatul de integritate.

Certificatul de integritate comportamentală este un document care poate fi obținut doar de către persoanele fizice, prevăzut în Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat, referitor la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. 

Când este necesar un certificat de integritate comportamentală

Documentul care atestă lipsa înscrierilor în Registrul national poate fi necesar la angajare persoanelor din diferite instituții precum sistemul de învățământ, sistemul de sănătate sau protecție socială.

De asemenea, poate fi cerut de orice entitate publică sau privată, la angajare, instituție a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile.

Cine eliberează un certificat de integritate comportamentală

Pentru a obține un certificat de acest gen, persoana fizică trebuie să depună o cerere tip, cu datele complete de stare civilă și motivate, la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de cazier judiciar.

Persoanele care se prezintă la ghișeu vor putea solicita ca cererea să fie tipărită din sistemul informatic, iar în acest caz, mai este nevoie doar de o semnătură de primire a documentului. 

Acte necesare pentru a solicita certificatul de integritate

Dacă o persoană fizică se prezintă la ghișeu pentru eliberarea unui certificat de integritate comportamentală, atunci va prezenta și următoarele documente:

  • Act de identitate în original, aflat în termen de valabilitate (buletin, carte de identitate, pașaport, carte de identitate provizorie, de rezidență permanentă, permis de ședere temporară sau permanentă etc);

Certificatul de integritate comportamentală se poate solicita și de către avocatul unei persoane fizice, pe baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995.

Dacă cererea va fi depusă printr-un împuternicit, atunci și persoana în cauza va prezenta un act de identitate în original, împreună cu procura autentificată în condițiile legii/împuternicire avocațională.

În cât timp se eliberează certificatul și cât este valabil

Certificatul solicitat se tipărește pe foaie A4 și este individualizat prin serie și număr unic, imprimate în partea din dreapta, sus, informații generate automat de Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Certificatul se eliberează în cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării. Eliberarea unui certificat de integritate comportamentală nu este un serviciu purtător de taxe.

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de integritate comportamentală, precum şi programul de lucru cu publicul al ghişeelor, se găsesc afişate pe paginile online ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Ce este un cazier judiciar

Cazierul judiciar este documentul eliberat de autoritățile locale, care reflectă situația juridică a unei persoane. În cazierul judiciar se ține evidența persoanelor fizice și juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului Penal.

Pentru a obține un certificat de cazier judiciar din România, orice persoană fizică cu vârsta minimă de 14 ani poate depune personal o cerere-tip la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Când solicitanul se prezintă personal la ghișeu, acesta va prezenta un act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate (cartea de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie, carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă etc.), potrivit Poliția Română.

Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.gov.ro de către persoanele fizice, de cetățenie română.

Potrivit legii, certificatul de cazier judiciar se eliberează pe loc sau în cel mult 3 zile de la data solicităii și este valabil o perioadă de 6 luni de la data emiterii. Nu sunt percepute taxe pentru prestarea serviciului.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri