Ce scrie presa internațională despre protestele din România

Data actualizării: Data publicării:
universitate george 1

Protestele din România au ajuns în atenţia presei internaţionale. Agențiile internaționale de presă și marile ziare și televiziuni relatează despre protestele de dumincă seara, la care au participat zeci de mii de persoane în București și în marile orașe.

universitate george 1

Reuters: „Mii de români au manifestat”

Mii de oameni se alătură protestelor antiguvernamentale din România împotriva unor proiecte de reforme legislative”, titrează agenția Reuters.

Mii de români au manifestat în București și în întreaga țară duminică, pentru a protesta față de intențiile guvernului de a decriminaliza anumite infracțiuni și de a grația anumiți condamnați prin decrete de urgență despre care criticii spun că amenință să submineze combaterea corupției la nivel înalt.

Protestatari de toate vârstele au purtat bannere pe care scria „Suntem treji”, „Vrem justiție, nu corupție”, au scandat „Hoții” și au mărșăluit spre sediul guvernului. Președintele Iohannis li s-a alăturat pentru scurt timp,” scrie Reuters.

Mii de români l-au avut alături de ei pe președintele Klaus Iohannis la un protest de stradă în București, duminică, împotriva planurilor guvernului de a relaxa legile anti-corupție”, relatează agenția DPA.

BBC: Klaus Iohannis, care “a promis să elimine corupţia înrădăcinată”, s-a alăturat manifestanţilor

Zeci de mii de români au ieşit în stradă în capitala României, Bucureşti, şi în alte oraşe, scrie BBC News, notând că unii manifestanţi au trecut de liniile poliţiei şi s-au îndreptat spre Guvern.

Televiziunea britanică explică faptul că premierul Grindeanu susţine că măsura va reduce supraaglomerarea din închisori, în timp ce criticii săi îl acuză că încearcă să îşi elibereze aliaţii condamnaţi pentru corupţie şi cer ca propunerile să fie dezbătute în Parlament.

Printre cei care urmează să fie eliberaţi, în cazul în care legea va intra în vigoare, se numără mai mulţi oficiali şi magistraţi.

BBC precizează că preşedintele Klaus Iohannis, care “a promis să elimine corupţia înrădăcinată”, s-a alăturat manifestanţilor, spunând că aceştia sunt indignaţi pe bună dreptate.

AFP: „Decretul permite unor politicieni să scape de urmărirea penală”

Agenția France Presse relatează duminică despre protestul de la București, sub titlul „Peste 10.000 de români, inclusiv președintele, împotriva unui proiect de grațiere”.

"Peste 10.000 de români, printre care și președintele Klaus Iohannis, au ieșit în stradă duminică pentru a protesta împotriva unui decret care ar permite unor politicieni să scape de urmărirea penală, a constatat AFP.

Protestatarii s-au adunat în Piața Universității, înainte de a se deplasa în fața sediului guvernului, scandând „Demisia” și „Democrație, nu amnistie”.

Guvernul social-democrat al lui Sorin Grindeanu a publicat miercuri două ordonanțe de urgență în virtutea cărora circa 2.500 de deținuți care ispășesc pedepse de până la cinci ani închisoare ar fi grațiați, în timp ce mai multe infracțiuni ar fi decriminalizate.

Ministrul justiției, Florin Iordache, a justificat cele două proiecte, care după părerea sa ar permite decongestionarea închisorilor.

Dar CSM, procurorul general Augustin Lazăr, șefa Parchetului Anticorupție (DNA) Laura Codruța Kovesi, președinta Înalte Curți de Casație și Justiție Cristina Tarcea, precum și numeroase organizații neguvernamentale au denunțat la unison cele două proiecte.

Comisia Europeană, care urmărește îndeaproape reforma justiției în România, avertizase în raportul său anual din 2015 asupra oricărui proiect de lege care ar avea ca efect 'albirea unor indivizi condamnați pentru delicte de corupție'”, relatează AFP.

Politico: Noul Guvern a fost învestit în urma promisiunilor de a creşte salariile şi pensiile şi de a scădea taxele

Portalul POLITICO.EU scrie că cel puţin 20.000 de români au ieşit în stradă duminică la Bucureşti şi în alte oraşe importante din ţară, după manifestaţii de mai mică amploare miercuri şi joi.

Site-ul de ştiri notează că noul Guvern a fost învestit în funcţie în urmă cu mai puţin de o lună, după victoria detaşată a PSD din luna decembrie, în urma promisiunilor de a creşte salariile şi pensiile şi de a scădea taxele. Politicienii de opoziţie au subliniat că programul de guvernare promis de PSD înainte de alegeri nu a inclus o măsura de a comuta pedepsele, potrivit Politico.

Portalul prezintă şi reacţia liedului PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia participarea preşedintelui la manifestaţie este începutul unei lovituri de stat. “El a spus că susţine acţiunile anticorupţie care sunt împotriva ‘corupţiei reale’, fără a explica ce este aceasta”, mai scrie Politico.

Jurnaliştii portalului notează că protestul vine după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, încă un club faimos din Bucureşti a fost distrus de un incendiu.

Politico îşi încheie articolul precizând că Guvernul nu a menţionat protestele într-un comunicat publicat duminică în legătură cu o reuniune a premierului Sorin Grindeanu, care s-a întors de la învestirea lui Donald Trump, şi doi membri de cabinet care l-au informat despre incendiu.

Și Breitbart, un site american de ştiri apropiat de Casa Albă, al cărui fost şef este acum principalul strateg al lui Donald Trump, a scris că protestatarii din Bucureşti au strigat "Vrem democraţie" şi că au mărşăluit câţiva kilometri până la sediul PSD pentru a-i huidui pe liderii partidului.

Sursa: Agerpres, News.ro

Citeşte şi: Ce urmărește Dragnea? Președinte. Anul acesta!

Ce va face Liviu Dragnea mai departe

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...