Cazul femeii ucise de copacul căzut. Cine este vinovat pentru accident?

Data publicării:
plafon indoit si parbriz spart al unei masini peste care a cazut un copac
Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers pe DN17, în județul Suceava Foto: captură video Digi24

O femeie din București a murit joi după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla împreună cu soțul și cei doi copii. S-a întâmplat pe DN17, în localitatea Iacobeni din judeţul Suceava. Cei patru erau în vacanță și mergeau spre Vatra Dornei. Mama, aflată pe locul din dreapta, a fost rănită grav şi la scurt timp şi-a pierdut viaţa. Tatăl şi cei doi copii au primit îngrijiri la faţa locului. Copacul era bătrân și uscat, dar Romsilva arată degetul Compania de Drumuri pentru responsabilitatea producerii acestui accident. Între timp, Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Accidentul a avut loc pe DN17, puţin după ora 13:00. O familie din Bucureşti mergea în concediu în Vatra Dornei, iar la un moment dat, în zona localităţii Iacobeni, un copac uscat s-a rupt şi a căzut de pe versantul ce mărginea șoseaua chiar pe maşina aflată în mers.

„Din nefericire, trunchiul respectiv a lovit violent partea din dreapta a maşinii respective accidentând mortal pasagerul din față dreapta, respectiv o femeie de 43 de ani din Bucureşti, soţia şoferului”, a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Bărbatul şi cei doi copii au ieşit singuri din maşină. Erau speriaţi şi aveau atacuri de panică.

Compania de Drumuri spune că vântul puternic a doborât copacul

Acum, autorităţile caută vinovaţii. În acel moment în zonă era în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic.

„Pe DN17, Iacobeni, jud. Suceava, din cauza vântului foarte puternic, un arbore s-a prăbușit peste un autovehicul în care erau patru persoane. (...)
Menționăm că în zona evenimentului este în vigoare o atenționare de COD PORTOCALIU de vânt puternic până astăzi (joi - n.r.) la orele 21:00, iar rafalele de vânt pot atinge și 55 - 60 km/h”, a transmis CNAIR într-un comunicat.

„Nu ştim dacă într-adevăr e de la vântul puternic, pentru că în zonă a fost singurul arbore care a căzut şi e destul de bătrân”, a declarat la Digi24 Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava. 

Arborele era uscat

Specialiştii susţin că arborele era vizibil uscat, iar accidentul nu ar fi avut loc dacă ar fi fost scos la timp, aşa cum ar fi trebuit.

„În cazul de astăzi era vorba de o pădure care nu doar că stabiliza versanții, dar proteja și infrastructura rutieră. Această protecție, însă, trebuie atent vegheată de autoritățile care trebuie să îngrijească pădurea respectivă. Din fotografiile care au ieșit la lumină până la ora aceasta, pare destul de clar că arborele care a cauzat tragedia de astăzi este unul din specia molid, care nu are rădăcini adânci și care este foarte ușor de dărâmat de vânt, mai ales atunci când suflă vântul cu putere, cum a fost și astăzi. Este clar din fotografii că pădurea respectivă nu a fost îngrijită așa cum trebuie și prin urmare, nu s-a putut asigura nici protecția infrastructurii și nici siguranța rutieră. Este destul de clar din fotografii că era un arbore uscat și nu era un arbore uscat de ieri, de alaltăieri, era un arbore uscat de foarte mult timp. Se întâmplă adesea cu arborii de la marginea pădurii sau ai unui drum, pentru că sunt mai expuși intemperiilor”, a declarat pentru Digi24 Gabriel Păun, președintele ONG-ului Agent Green.

Romsilva dă vina pe administratorul drumului

Reprezentanţii Romsilva, cei care sunt responsabili de pădurile României, pasează însă responsabilitatea la administratorul drumului și subliniază că era vorba despre un teren privat.

„Incidentul s-a petrecut pe drumul DN17, arborele rupt de vânt făcând parte dintr-o pădure privată, căreia Direcția Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Iacobeni, îi asigură doar serviciile de pază a fondului forestier. Administratorul drumului este responsabil pentru siguranța în trafic. Administratorul drumului inspectează periodic drumul și dacă există arbori care pun în pericol siguranța rutieră, sesizează administratorul fondului forestier, care trebuie să înlăture pericolul. Ocolul Silvic Iacobeni nu a fost sesizat anterior producerii acestui incident de administratorul drumului în privința arborilor care pun în pericol siguranța circulației în zona respectivă”, arată Romsilva într-un comunicat.

Până la găsirea vinovatului, poliţia a deschis deja un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri