Noul primar general interimar este un inginer mecanic de 46 de ani din Bucureşti. Conduce Comisia pentru Utilităţi Publice din Consiliul General şi este membru în Comisia pentru Patrimoniu.
Răzvan Sava deţine împreună cu soţia un teren de 480 de metri pătraţi în oraşul Pantelimon de lângă Bucureşti şi un apartament de 140 de metri pătraţi pe Şoseaua Kiseleff din Capitală. Şi-a cumpărat o limuzină Jaguar în 2006 şi plăteşte rate pentru două credite: unul de 40.000 euro, de care scapă peste doi ani şi altul de 150.000 de euro la care are de achitat până în 2030. La capitolul venituri, noul primar interimar al Bucureştiului a trecut salariul lui, 11.900 de lei pe an conform poziţiei de consilier, şi pe cel al soţiei, şef de departament la Comisia Naţională de Valori Mobiliare. Claudia Sava are un venit brut de peste 273.000 de lei anual, adică 5.000 de euro lunar.
Pe lângă funcţia de la Primăria Capitalei, consilierul PNL este şi asociat într-o firmă care se ocupă de lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat.
„Ne-am propus patru priorități pe care le voi aplica de mâine, prioritatea zero e rezolvarea situației la RADET, vreau ca împreună cu conducerea RADET să stabilim niște măsuri clare astfel încât bucureștenii să nu aibă probleme, mai ales acum în pragul iernii.
Mâine voi convoca comitetul de iarnă pentru a vizualiza pregătirile de iarnă. E chestie de zile sau de ore până când vom avea prima zăpada și știm că la prima fulguială traficul din București este blocat.
Următoarea măsură pe care o voi lua mâine e de a urca pe site, de a le solicita funcționarilor să posteze pe site toate contractele aflate în derulare încât bucureșteanul să cunoască clar unde se duc banii din taxe și impozite.
Ultima prioritate e de a demara de urgență contractarea serviciilor de audit pentru a avea o radiografie mai exactă asupra situației din primărie”, a spus Răzvan Sava după votul consilierilor municipali.