Campanie pentru elefantul Tania. 100.000 de semnături pentru animalul de la Zoo Târgu Mureş

Data publicării:
tania elefant

Apatică şi fără chef de viaţă, Tania are o cuşcă mare la Zoo din Târgu Mureş, însă lipsa altor elefanţi care să-i ţină companie nu îi face decât rău. Toţi vizitatorii ştiu că Tania nu o duce bine singură în cuşca ei de la Zoo.

Tania are acum 38 de ani şi trăieşte în captivitate de când era pui. A locuit în mai multe grădini zoologice din Europa, iar în urmă cu aproape doi ani a ajuns la Târgu Mureş. Singură, deşi legea din România care se referă la animalele ţinute în captivitate spune că elefanţii trebuie să aibă companie: cel puţin un alt pachiderm.

Dădea semne de plictiseală, de stres, lenevea de pe o parte pe alta și atunci ne-am sesizat. Ea nu a văzut un elefant până la 28 de ani, nu ştie să comunice, se teme de alţi elefanţi”, spune Alice Ionescu, membru al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animelelor.

Povestea elefantului l-a impresionat pe actorul britanic Ricky Gervais, fost prezentator al Globurilor de Aur. El a postat pe pagina sa de Facebook o poză cu elefantul în genunchi, în dreptul căreia a scris „Eliberaţi-o pe Tania!”. Directorul Grădinii Zoo ştie despre petiţiile de pe Internet, care au adunat până acum peste 100.000 de semnături, dar spune că el personal nu poate schimba situaţia.

Ei nu au ce face pentru că animalul este luat în custodie, decizia e a unei autorităţi”, spune Kopacz Andras, directorul Grădinii Zoologice Târgu Mureş.

Proprietarul Taniei este Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi a Acvariilor. Dacă organizaţia îşi va da acordul, elefantul va ajunge într-un sanctuar, în Thailanda. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri