Cadouri de la Casa Regală: Mihai I şi Principesa Margareta au împărţit daruri familiilor nevoiaşe din Săvârşin

Data publicării:
rege-2

Regele Mihai I şi Principesa Margareta au împărţit luni cadouri familiilor nevoiaşe din localitatea arădeană Săvârşin, acolo unde familia regală îşi petrece în mod tradiţional sărbătorile de iarnă. 300 de pachete au ajuns la oamenii săraci de aici.


Regele Mihai a fost ajutat să împartă darurile de Principesa Margareta şi de câţiva angajaţi ai Casei Regale. Majestatea Sa a vorbit cu localnicii şi a dat mâna cu ei. Oamenii l-au primit cu bucurie şi cu căldură, aşa că fostul suveran şi-a mărturisit mâhnirea că nu poate veni mai des în zonă.

Membrii Familiei Regale vor rămâne la Săvârşin ca să celebreze sărbătoarea Naşterii Domnului, când vor participa la slujba de Crăciun.

Tot în prima zi de Crăciun va fi făcut public Mesajul Majestăţii Sale Regele Mihai I cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Primul astfel de discurs a fost transmis în decembrie 1940, de la Radio România. Anul 2013 este aşadar al 74-lea an în care regele adresează un mesaj românilor cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri