Potrivit autorităţilor, „cadavrul lui Mihail Pahomov, deputat în cadrul Consiliului legislativ al oraşului Lipeţk (situat la 438 de kilometri sud de Moscova), a fost descoperit în subsolul unui garaj privat din suburbia Obuhovo, într-un butoi de metal umplut cu ciment”.
Anchetatorii au stabilit că moartea lui Mihail Pahomov, în vârstă de 37 de ani, a fost violentă. Rănile de pe trupul acestuia sugerează că a fost torturat înainte de a fi băgat în butoiul cu ciment, indică surse apropiate anchetei citate de Interfax.
Ministerul rus de Interne a informat că au fost deja arestaţi 11 suspecţi în acest dosar de răpire şi crimă, inclusiv pe cel care se presupune că a comandat răpirea deputatului. Este vorba despre fostul ministru adjunct pentru Locuinţe şi Utilităţi din regiunea Moscova, Evgheni Haritonov, în vârstă de 40 de ani, care a fost reţinut în timp ce încerca să fugă din capitală, pe aeroportul Şeremetievo. Ceilalţi 11 ar fi membri ai unei grupări de crimă organizată.
Potrivit presei de la Moscova, mobilul răpirii şi asasinării liderului formaţiunii politice „Sprijinul Rusiei”, un prosper om de afaceri, ar fi fost neînţelegeri financiare pe care Mihail Pahomov le-ar fi avut cu agresorii săi. „Suntem aproape siguri că motivul este pecuniar. Nu au reuşit să împartă banii sau existau unele datorii. Cauza precisă a asasinării lui Pahomov nu o cunoaştem însă deocamdată”, a declarat un reprezentant al poliţiei din Lipeţk.