Cadavrul unui copil, găsit pe un câmp din Arad, la 12 km de locul dispariţiei lui Sebastian Corbei

Data actualizării: Data publicării:
Un câmp din județul Arad unde a fost găsit un copil decedat.
Cadavrul unui copil, găsit pe un câmp din Arad.

Un cadavru ce pare a fi al unui copil, aflat în stare avansată de descompunere, a fost găsit, sâmbătă, pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut, în luna ianuarie, Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, din localitatea arădeană Vânători, copil căutat atunci timp de o lună de autorităţi.

„Un apel la 112 a sesizat poliţiştii despre prezenţa unui cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp între localităţile Mişca şi Vânători. Colegii de la Serviciul Investigaţii Criminale, împreună cu procurorul criminalist, sunt la faţa locului. Cadavrul urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea autopsiei şi identificare”, a anunţat IPJ Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că se merge pe ipoteza că este cadavrul lui Sebastian Corbei, însă doar prin teste ADN ar urma să fie confirmată sau infirmată această variantă. În zonă nu a fost dat dispărut alt copil.

sebastian corbei foto agerpres
Sebastian a dispărut în luna ianuarie. Foto: Agerpres

Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân. Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.

Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.

În ultima săptămână a căutărilor, oprite în 9 februarie, forţele din judeţul Arad au fost sprijinite de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, care a adus în zonă un laborator criminalistic mobil.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...