Ca-n filme: Un bărbat băut, care circula cu 165 km/h, a fost urmărit de poliţişti cu focuri de armă

Data publicării:
masina politie, ideal pentru accidente

Un bărbat de 42 de ani care circula cu 165 de kilometri pe oră pe DN 2 E85 a fost oprit de poliţişti, cu focuri de armă. Şoferul avea o alcoolemie de 1,02 mg/litru, relatează Mediafax.

Bărbatul a fost depistat de radar în timp ce mergea dinspre Bacău spre Roman. Avea viteza de 165 km/oră.

Atunci când polițiștii de la IPJ Bacău au vrut să-l oprească, bărbatul a întors mașina și a fugit.

Polițiștii au pornit pe urmele lui. În cursul urmăririi, agenții au tras focuri de armă.

Șoferul a intrat în Roman și a mers pe străzi lăturalnice. Când polițiștii au găsit mașina, aceasta era abandonată și încuiată.

Bărbatul a fost identificat apoi în localitatea Horia din judeţul Neamţ. El a fost testat cu aparatul etilotest, și avea o alcoolemie 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul are acum un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri