Ferestra de timp în care socul e în floare e îngustă, circa o lună, pe final de mai, început de iunie.
Mica fabrică a lui Jim Turnbull din Sașiț, un sat din patrimoniul Unesco, dă de lucru în această perioadă unei armate de oameni. Anul trecut firma a colectat nu mai puţin de 27 de tone de flori de soc, pentru care a plătit 50 de eurocenti pe kilogram cules. Un culegător poate strânge până la 20 de kilograme pe zi și ar câştiga până la 40 de lei pe zi.
„Cred că noi oferim o oportunitate pentru muncitorii sezonieri, cu un impact social major în rândul celor mai săraci mebrii ai acestei comunităţi. Spre exemplu anul trecut am lucrat cu 1.300 de oameni”, a povestit Jim Turnbull, managerul fabricii.
Transylvania Food Company e o afacere mică, concentrată pe produse din fructe de pădure, vândute în țară sau în străinătate. Nu se uită prima dată la profit, ci la calitate și la conservarea zonei Târnava Mare.
În afacerea cu soc este doar intermediară. Pentru că florile sunt perisabile, firma le transformă rapid în suc. Sub această formă este exportat în Marea Britanie, unde se fac siropuri și băuturi spumoase.
Socata a cam fost uitată în România. Înainte de 1989, când băuturile răcoritoare erau o raritate și chiar BemBem sau nereușitul Quick erau scumpe la vedere, Socata era de bază, făcută în casă.
O dată cu apriția marilor nume ale industriei tradiția s-a pierdut. Revenirea Socatei este acum în trendul care-i determină pe oameni să se uite mai atent la dieta lor şi să pună accent mai mare pe produsele naturale.