Prezenţa la vot a fost de numai 22 la sută. Peste 60 la sută dintre bulgarii care au mers totuşi la urne au votat în favoarea proiectului. Cum centrala urma să fie construită cu capital rusesc, referendumul a fost un barometru politic: guvernul de centru-dreapta s-a opus vehement construcţiei centralei, în timp ce socialiştii au sprijinit proiectul.
Primele exitpoll-uri după închiderea urnelor arată că bulgarii au votat covârşitor în favoarea proiectului, dar scrutinul, cel mai probabil, va fi invalidat.
Astfel, conform primelor extimări date de institutele de sondaje Gallup şi Alpha Research, doar între 20,5 la sută şi 21,8 la sută dintre cei 6.9 milioane de alegători înscrişi votaseră până la ora 19.00, ora de închidere a scrutinului, faţă de aproape 60 la sută la aceeaşi oră la cele mai recente alegeri legislative, din iunie 2009. Pentru ca rezultatul să fie validat erau necesare voturile a 4,35 de milioane de alegători (aproximativ 60 la sută).
Implicarea Rusiei în proiect a determinat forţele politice de centru-dreapta să se opună construirii centralei. Forţele politice de stânga consideră însă că proiectul ar fi benefic pieţei energiei din Bulgaria.
CITIȚI ȘI Centrală nucleară la 50 de km de România. Bulgarii decid prin referendum
Partidul Socialist Bulgar încearcă să se asigure că populaţia este informată pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.Pentru a participa la definirea politicii nucleare a ţării.
Legea bulgară spune însă că, dacă prezenţa la vot depăşeşte pragul de 20 la sută şi mai mult de 50 la sută votează DA, proiectul se poate întoarce spre dezbatere în parlament.