Centrul SPA construit de primăria din Bârlad, județul Vaslui, cu aproape un milion de euro stă cu lacătul pe uşă, deşi este gata. Municipalitatea nu a reuşit să încheie contracte de colaborare cu medici specialişti.
„Aparatul costă în jur de 15.000 de euro. Este un aparat automat. Odată programat, el își face treaba singur”, arată un responsabil al centrului.
Lipseşte însă omul care face programarea, aşa că aparatul de 15.000 de euro stă nefolosit.
La centrul SPA, locuitorii din Bârlad ar urma să beneficieze de kinetoterapie, laser, magneto-terapie sau băi galvanice. În plus, ar urma să aibă la dispoziţie săli de fitness, aerobic, piscine şi saună. Dar terapia presupune terapeuți.
„Din cinci asistenți nu am reușit să încadrăm decât doi. Salariile sunt din structura instituțiilor publice,1.200 de lei brut un asistent kinetoterapeut”, spune Vasile Ciochină, directorul Direcţiei de Pieţe din cadrul Primăriei Bârlad.
Proiectul centrului SPA din Bârlad a fost de la început unul controversat pentru că primăria a luat trei milioane de euro cu împrumut, pentru 26 de ani, ca să realizeze acest centru, dar şi un cinematograf 3D.
Asta în condițiile în care în Bârlad sunt străzi neasfaltate sau fără canalizare.
Bârladul nu este singurul oraş în care banii sunt cheltuiţi doar ca să fie cheltuiţi.
Cetatea de Scaun a Sucevei, de exemplu, s-a redeschis pentru public acum o lună, după ce a fost restaurată integral. E la un pas de a fi din nou închisă căci într-o lună a început deja să crape. Pe unul dintre zidurile restaurate din curtea interioară și-a făcut loc o crăpătură de aproape patru metri. În alte locuri, tavanul este plin de mucegai.
Clădirea se află în subordinea Muzeului Bucovinei, instituţie care susţine că a cerut deja constructorului să facă reparaţiile necesare, cu atât mai mult cu cât lucrările sunt încă în garanţie. 50 de milioane de lei a încasat constructorul pentru reparaţiile care au nevoie deja de alte reparaţii, bani alocaţi din fonduri europene.