Biziday | Țara turismului de vânătoare

Data publicării:
urs getty-1

În seria de documentare Wild Carpathia, realizatorii descriu România ca fiind „Scoția de altă dată”. Se fac referiri la tradiții, castele medievale, dar și la păduri și animalele care încă mai trăiesc pe teritoriul României. Țara noastră este printre puținele din Europa în care mai trăiesc urși, lupi sau râși.

În ceea ce privește urșii, se estimează că în România trăiește cam jumătate din populația europeană. Oficial, sunt în jur de şase mii, deși biologii susțin că pentru un asemenea număr, România ar trebui să aibă o suprafaţă de aproape două ori mai mare.

„În momentul de față nu cred că există un sistem de estimare a mărimii populației de urs foarte eficient. Pot să fie foarte bine 4.000 de urși în România”, spune Mihai Pop, inginer silvic.

Dar cu cât numărul estimat al exemplarelor este mai mare, cu atât se pot vâna mai multe. Pentru urs și lup e nevoie de o autorizație specială. Dar cum în Occident aceste animale au dispărut încă din Evul Mediu, se găsesc destui vânători germani, francezi sau englezi dispuși să plătească bani grei pentru un trofeu.

Există chiar firme specializate care organizează excursii de vănătoare în România și în funcție de ce își dorește clientul, tarifele practicate încep de la o mie de euro și pot ajunge la câteva zeci de mii de euro pentru o astfel de excursie.

De exemplu, dacă un neamț vrea să împuște iepuri timp de trei zile, o să plătească pentru autorizații și cazare ceva mai mult de o mie de euro. În plus, pentru fiecare iepure ucis, turistul e taxat suplimentar cu câte 35 de euro. Dar iepuri, fazani sau potârnichi se găsesc și în Europa de Vest. Dacă tot bate drumul până în România, vânătorul occidental caută animale pe care nu le găsește la el acasă.

„În general, gestionarul fondurilor de vănătoare păstrează trofeele pentru vânătorul străin. Un trofeu de cerb valoros ajunge la 6, 7 mii de euro și mai mult. La urs poate să ajungă și la 14, 15 mii de euro”, spune Mihai Pop, inginer silvic.

Peste preţul trofeului însă se adaugă și autorizațiile, cazarea, masa și transportul, care valorează la rândul lor alte câteva mii de euro. Romsilva, de exemplu, administrează doar a zecea parte din fondurile de vânătoare din România. Strict pe aceste domenii, au venit să vâneze anul trecut peste trei mii de străini, iar taxele încasate de Romsilva au însumat peste cinci milioane de lei. Numai că în România mai există și fonduri administrate de Asociația Generală a Vânătorilor, dar și foarte multe domenii private. Așa că numărul turiștilor care vin la vânătoare precum și sumele pe care le cheltuie sunt de fapt mult mai mari.

Mai există și alt tip de turiști care vin pentru fauna din România, însă în loc de arme de foc folosesc aparate de fotografiat și binocluri. Pentru a petrece câteva zile în Deltă, timp în care fotografiază păsările și peisajele, acești turiști mai iubitori de natură plătesc și ei firmelor de la noi câteva mii de euro.

În plus, animalele rămân acolo și pot fi văzute de mai multe generații de turiști. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...