Băsescu: Nu am primit răspuns la scrisorile transmise, vizam și o eventuală remaniere
„Din punct de vedere politic, România este într-o situație dificilă.
România este pusă sub semnul întrebării ca stat de drept în urma evenimentelor din august. România a ajuns să fie suspectată că nu-și mai menține valorile statului de drept și pe cele europene. Ca semn de îngrijorare s-a stabilit realizarea unui raport suplimentar pe MCV care vizează în primul rând instituțiile statului de drept. Cel mai pregnant eveniment care i-a afectat pe români a fost că în septembrie când urma să se ia decizia în Schengen, România a ieșit din criteriile care fuseseră îndeplinite.
Neintrarea în Schengen îi vizează în principal pe români și economia românească, care este menținută în sistemul de controale vamale. Și cetățenii și economia au avut de suferit în urma deciziei privind Schengen care fusese stabilită pentru septembrie.
Evenimentele din vară au dus la amânarea pe termen nelimitat a unei astfel de decizii care îi afectează pe români și economia românească.
Decizia Comisiei de a avea un nou raport pe MCV în decembrie era una care să ne ajute, să se constate că a fost o rătăcire a politicienilor din vară. A câștigat vreun român vreun leu din suspendarea președintelui sau din revocarea Avocatului Poporului?
Reacția politicienilor nu este decât una de dispreț față de interesul românilor. La Senat a existat o decizie definitivă a ICCJ prin care s-a constatat incompatibilitatea unui senator. Care a fost reacția Senatului? Prin vot a înfrânt hotărârea definitivă a ICCJ. Asta demonstrează că România nu e stat de drept.
La Camera Deputaților, pentru doi foști miniștri s-a cerut începerea urmăririi penale. Reacția a fost să nu încuviințeze prin vot începerea urmăririi penale.
Acesta este un alt lucru care nu e în favoarea românilor, ci a unor politicieni. Oriunde în lume unde un parlamentar este suspectat de lucruri în neregulă el demisionează, la noi se solidarizează unii cu alții. Asta demonstrează că nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul pe MCV din decembrie sau ianuarie, când va fi emis.
Va fi un raport dezastruos. Nici măcar nu s-a negociat desemnarea unui Avocat al Poporului, așa cum ne angajasem. S-au respins tot timpul acțiunile justiției împotriva unor oameni politici importanți. Sunt elemente care ne trimit cu mulți ani înapoi. Cred că actuala majoritate trebuie să se întrebe dacă are vreo responsabilitate.
Azi, pentru a doua oară, am trimis Camerei Deputaților să încerce reanalizarea cazurilor celor doi foști miniștri, am rugat și Senatul să reanalizeze cazul unui senator dovedit incompatibil. L-am rugat și pe Ponta să analizeze situația celor patru incompatibili. Sigur, au dreptul să atace în justiție deciziile ANI, dar aici discutăm de modul în care arată un Guvern, iar antecedentele acestui guvern nu justifică menținerea acestui guvern doar din solidaritate cu politicieni, sau din alianță
Adresez o rugăminte Parlamentului să rezolve aceste probleme care țin de el. Am toată aprecierea pentru foștii miniștri, nu discutăm de polițe, de răutate, ci de funcționarea statului de drept. Nu poți să împiedici procurorul să-ți ia o declarație într-un dosar penal deschis. Pentru oamenii cinstiți prezența în fața procurorului e șansa de dezvinovățire. E o șansă, nu o neșansă.
Aș atenționa că instituțiile statului nu-și opresc funcționarea pentru că este campanie.
Cei care încearcă să pună pe seama campanei electorale funcționarea instituțiilor statului greșesc, pentru că instituțiile funcționează 24 din 24, 365 de zile pe an. Sunt și momente în care funcționarea lor lasă de dorit, dar asta e msiunea lor, să funcționeze. Nu putem spune <e campanie, domnilor procurori, domnilor de la ANI luați-vă vacanță, domnule președinte taci că deranjezi!>.
Atacurile continue la instituțiile statului, venite de la politicieni nu fac decât să arate că avem o clasă politică ce nu înțelege funcționarea staului de drept. Politicienii trebuie să înțeleagă că ultimul an când instituțiile au funcționat din sediile de partid a fost 2004.
Nu voi renunța acum, să spun, de dragul liniștii pe care mi-o dați, de dragul fotoliului de la Cotroceni, veniți să negociem instituțiile statului de drept. Exclus. Sunt membri ai acestor instituții, CSM, CCR, care au fost luați, tocați la bucată de anumite trusturi de presă exact pentru intimidarea lor. Seamănă cu atacurile mafiote.
Fac un apel pentru curățenia campaniei electorale să înceteze aceste atacuri. În ce mă privește, dați-i înainte. Am văzut pe un raport ActiveWatch că sunt cel mai mediatizat, evident, negativ, deși nu vorbesc de atâtea luni. Probabil alții își asumă riscul să mă oblige să mă apăr dacă nu vor înceta să facă campanei electorale pe seama președintelui care nu candidează.
Vom avea observatori OSCE la alegeri și nu exclud ca și alte organizații să aibă observatori. Fraudele de la referendum vor trebui investigate până la capăt, pentru că votul este fundamentul democrației. Am auzit politiceni care au spus că dacă în trei secții de votare au fost doar 500 de voturi furate nu e mult. Dar lucrurile nu sunt în regulă. Este enorm de mult. Pentru mine rezultatul investigaților nu mai are valoare, pentru că nu poate schimba rezultatul referendumului, dar este esențial pentru că votul este fundamentul democrației. Dacă și acolo furăm putem spune că nu mai avem nicio speranță.
În privința funcționării statului de drept arătăm rău și e rău, pentru arătăm bine din punct de vedere economic. Avem șanse. Una din marile probleme pentru care avem fondurile europene suspendate e legată de conflitul de interese, România nu are mecanisme de a garanta că sunt verificate conflictele de interese. Ne împiedicăm de interesele a 470 de parlamentari și plătesc factura 20 de milioane de români”, a declarat Traian Băsescu.
Scopul scrisorii: „o eventuală remaniere”
Răspunzând la întrebarea Digi24, președintele a declarat că nu a primit niciun răspuns la scrisorile transmise, și a admis că vizase, prin acest gest, și o eventuală remaniere a celor patru miniștri.
„Nu am primit niciun răspuns, dar, desigur, vizam și o eventuală remaniere a miniștrilor”, a declarat Traian Băsescu.
- Etichete:
- traian basescu
- cotroceni
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News