„Se vânzolesc ba Blaga, ba Udrea. Eu nu am spus că în PDL, voi vedea cum evoluează PDL. Într-un partid care își îngroapă singur șansele, nu pot. Mă voi ocupa să reconstruiesc dreapta, dacă PDL nu mai poate”, a declarat președintele.
„Mă uit cu câtă ușurință și-ar negocia partidul, cu liberalii, cu nu știu cine. Partidul ăsta a dat României de două ori președinte, de trei ori primar general. A dat guverne, a trecut țara printr-o criză cumplită, și-a sacrificat voturile ca să iasă rapid din criză țara, în 2011 am avut creștere economică”, a subliniat el.
„Nu aș vrea să văd PDL-ul să pribegind. Îmi vine să râd cum văd povestea asta, așteaptă să se rupă USL. Îmi vine să le spun Sunteți serios? Ce interes are USL să se rupă? Oricât s-ar certa, a fost o alianță de mare succes. Îl vor susține pe Antonescu în 2014, beneficiile sunt uriașe. Își mai asigură o guvernare, dacă rămân uniți, dacă PDL nu se modernizează rapid”, a explicat președintele.
Citiți și:
Traian Băsescu: USL nu se va rupe, Crin Antonescu are șanse la Cotroceni
Traian Băsescu despre Schengen: Știm cert că 13 state ne-au susținut
T. Băsescu: Antonescu ar putea avea susținerea masoneriei pe linia Stănișoară, Frunzăverde
T. Băsescu despre numirea procurorilor: „Să vii cu un băiat frumos care miroase a Dior e ușor”
El a comentat candidaturile la șefia PDL. „Cred că, în raport cu soluția actuală, Udrea poate fi o soluție, poate avea un potențial mai mare. Și Monica poate fi o soluție. Am făcut declarația legată de Udrea când erau numai doi competitori. Am apreciat că a avut curaj. Cred că e un politician realist, nu vă uitați că e blondă, e pragmatică, știe că epoca Băsescu s-a terminat. Ea are cel mai mare potențial de creștere. Monicăi îi dau o șansă bună dacă va da sentimentul că e atașată de partid și va rămâne în el”, a declarat Traian Băsescu.
El a explicat că Vasile Blaga nu mai poate tracta partidul și a spus că ar fi vrut să candideze Cristi Preda. „Ar fi fost o candidatură binevenită. El s-a atașat mult de partid în ultima perioadă, a încercat să înțeleagă mecanismul. Emblema anticorupție rămâne însă Monica”.
Președintele a vorbit și despre riscul trucării alegerilor din PDL.
„Dacă va fi trucată algerea din PDL, partidul se va rupe. Unii candidați de asta cereau 10.000 de oameni, ca să diminueze riscul. Există această posibilitate. Sunt voluntarisme de șefi de filiale, care i-au dat afară pe cei care susțineau altă candidatură decât a președintelui actual. Sunt președinți de organizații numiți interimari, care datorează numirea actualei conduceri. Sunt mai complicate lucrurile și sunt nemulțumiri că la unii candidați au fost în sală oameni care nu vor participa la convenție, alții au avut oameni care vor participa. Sper să tranșeze lucrurile”, a declarat Traian Băsescu.