Băsescu cere reexaminarea unor modificări la legea CSM: Membrii Consiliului să aibă acelaşi statut

Data publicării:
basescu 20noua 20tribuna 203 20presidency 20ro-37292

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea termenului prevăzut la Articolul III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pe care a trimis-o Parlamentului.

„Legea aflată la promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2012 şi, totodată, prevede modificarea Articolului 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, stabilind că au calitatea de demnitar judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. În condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, considerăm că nu se justifică diferenţa de statut dintre aceştia şi ceilalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în cererea de reexaminare.

De asemenea, în cererea transmisă Parlamentului se apreciază că statutul de demnitar nu derivă din calitatea de judecător sau procuror, ci din atribuţiile şi responsabilităţile specifice calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. "Astfel, se impune ca toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii să aibă acelaşi statut", menţionează preşedintele.

„Faţă de cele afirmate, am aprecia înţelegerea manifestată de legiuitor pentru adoptarea legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă, fără această modificare a statutului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia”, se mai arată în cererea de reexaminare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...