Bărbatul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu a fost reținut pentru 24 de ore

Data publicării:
zglobiu 1

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanța au emis, sâmbătă noapte, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Adrian Zglobiu (foto stânga), în vârstă de 39 de ani, din Constanța, sub acuzațiile de ultraj și loviri și alte violențe.

Duminică, bărbatul va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă, informează Mediafax.

Potrivit avocatului din oficiu care l-a reprezentat pe Adrian Zglobiu, acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

La ieșirea de la Parchet, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de „cântecele patriotice cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, a spus constănţeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: "Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân".

Bărbatul, Adrian Zglobiu, care este şomer şi este din Constanţa, l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa.

Şeful statului a fost scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofiţerii SPP, în timp ce şeful statului s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să stea de vorbă cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa.

După ce a stat de vorbă cu oamenii preţ de aproximativ două minute, preşedintele s-a urcat în maşină şi a plecat din port.

După ce a fost imobilizat de ofiţerii SPP, bărbatul care l-a scuipat pe preşedinte a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceştia l-au dus apoi la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa. El a fost audiat de poliţişti şi procurori timp de aproximativ două ore, apoi a fost dus la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa, pentru o evaluare psihologică. După ce a fost evaluat de medici, Adrian Zglobiu a mers din nou la audieri, la Parchetul Tribunalului Constanța.

În acest caz, Poliţia a sesizat Parchetul Judecătoriei Constanţa pentru infracţiunea de ultraj.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, în Portul Constanţa, la ceremonia de întoarcere a navei şcoală "Mircea" din voiajul anual de instrucţie. Şeful statului a înmânat echipajului navei şcoală "Mircea" Ordinul "Virtutea Maritimă" - în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...