Cu un diametru de peste zece metri şi echipat cu camere video performante, balonul este ridicat de la sol de militari. Întreaga operaţiune nu durează mai mult de o jumătate de oră. Câteva butelii cu heliu şi un troliu sunt suficiente pentru ca balonul să se ridice la câteva sute de metri înălţime. De aici, camerele video pot supraveghea o zonă de peste 5 kilometri pătraţi.
Întreaga aparatură de supraveghere şi alarmare instalată pe balon este de ultimă generaţie, pentru că un criteriu esenţial este ca greutatea din balon să nu depăşească 40 de kilograme. Nimic nu scapă simţurilor electronice ale paznicului aerian, asigurate de camerele cu infraroşu şi de senzorii de mişcare.
30 de zile rezistă în aer sistemul aerian de supraveghere. Apoi trebuie coborât şi reîncărcat cu heliu. O astfel de dotare costă până la 100 de mii de euro, de zece ori mai puţin decât sistemele asemănătoare folosite de armatele Germaniei sau Statelor Unite. Un dispozitiv asemănător, dar de dimensiuni mult mai mari, testează în acest moment şi armata americană.
Este vorba de un dirijabil care pluteşte la peste 3.000 de metri altitudine, deasupra statului Maryland. Chiar dacă nu are camere video, civilii de la sol se tem că ar putea fi spionaţi.
Revenind la balonul prototip al armatei române, acesta rămâne deocamdată la acest stadiu. Şi asta pentru că armata română n-a alocat un buget pentru a cumpăra aparatura de monitorizare necesară.