Acuzați de omor calificat, ei erau dați dispăruți de două zile și au fost prinși azi, în Elveția. Ei au fost dați în urmărire națională, apoi internațională, iar pe numele lor fuseseră emise mandate europene de arestare.
Autoritățile au demarat în 6 decembrie urmărirea penală împotriva celor doi.
Ei au fost localizați azi în Elveția și reținuți, dar procedurile de extrădare sunt destul de greoaie și ar putea dura până la câteva săptămâni, întrucât Elveția nu face parte din Uniunea Europeană.
Autoritățile române fac demersuri pentru aducerea cât mai rapidă în țară a avocatului și soție sale. Ei vor să afle unde se află cadavrul soacrei, de uciderea căreia sunt bănuiți. Există mai multe ipoteze, dar procurorii trebuie să discute cu cei doi.