Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete pe care le-a sechestrat. Dincă și-a recunoscut duminică, la prânz, faptele.
Anchetatorii au căutat, timp de trei zile, urme în casa și curtea bărbatului. În cenușa dintr-un butoi se aflau mai multe rămășițe umane, inclusiv 21 de dinți.
Inițial, în declarația din fața anchetatorilor, Gheorghe Dincă a afirmat că a făcut foc pentru a alunga țânțarii.
Gheorghe Dincă a recunoscut modul de săvârșire a faptelor, a spus duminică avocatul apărării, Bogdan Alexandru, atunci când a fost întrebat de jurnaliști dacă suspectul a indicat locul unde se află cadavrele.
Bărbatul a recunoscut abia în a treia zi faptele comise, iar duminică seara audierile au fost întrerupte pentru că s-a simțit rău.
Cel puțin una dintre victime a fost aruncată în râul Olt
Cel puțin una dintre victimele criminalului Gheorghe Dincă a fost aruncată în râul Olt, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, anchetatorii identificând rămășițe umane arse lângă apă. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre trupul Luizei, fata dispărută în aprilie.
Criminalul Gheorghe Dincă refuză să spună ce a făcut cu trupul Alexandrei, au declarat sursele citate.
Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut șiu Alexandra Măceșanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-și anunța răpirea, doar că a intervenția autorităților a venit prea târziu.
Editor web: Luana Păvălucă