Comunicatul de presă semnat de președintele Centrului Cultural Islamic „Islamul Azi”, Abu al Ola al Ghithy:
„Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi” și Liga Islamică și Culturală din România își exprimă regretul și consternarea față de evenimentele sângeroase petrecute în Franța. Din nou, terorismul orb și-a aratăt fața și a făcut victime în populația inocentă. Este un moment în care societatea trebuie săîși arate coeziunea și compasiunea, în care musulmani și nemusulmani împreună denunță actele de violențăși de răspândire a fricii.
Reiterăm ideea importanței condamnării oricărei manifestări de violență împotriva civililor și importanța acțiunii comune împotriva organizațiilor și conducătorilor ce au dus la apariția acestor evenimente. Dacă aceste evenimente vor duce la încetarea acțiunilor împotriva ISIS și regimului dictatorial Bashar, atunci ei vor fi beneficiarii violențelor, iar numărul civililor uciși va crește.
Asemenea atentate au loc extrem de frecvent în Siria, Irak, Liban, Afganistan, precum și în alte state. Acum ele au afectat o țară occidentală ce poate juca un rol extrem de important în exterminarea lor. De aceea, este cu atât mai important să ne unim în acest efort de luptăîmpotriva terorismului.
Transmitem condoleanțe tuturor familiilor afectate și ne rugăm pentru însănătoșirea grabnică a celor răniți. Suntem alături de toți cei îndoliați și aflați în suferință”.