E alertă în Vâlcea, după ce casa unui poliţist a fost prădată. Hoţii au fugit cu mai multe bijuterii, dar şi cu arma agentului.
Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea, există deja un cerc de suspecţi pe care oamenii legii îi cercetează.
Nu numai aceştia sunt vizaţi, însă, de anchetă, dar şi poliţistul care a fost furat. Asta deoarece, susţin reprezentanţii inspectoratului, omul legii nu şi-ar fi păstrat în mod corespunzător arma din dotare, ceea ce a făcut uşor ca hoţii să o poată lua.
Spargerea a fost dată în cursul zilei de duminică, 3 februarie, iar poliţistul care a fost victimă a hoţilor lucrează la Secţia 9 Pietrari.