Afacerea „Arena Națională”

Data publicării:
arena nationala de sus

Proiectul Arena Națională a fost copiat după Commerzbank Arena, din Frankfurt. Pentru 120 de milioane de euro, Bucureştiul ar fi trebuit să aibă o arenă de 51.000 de locuri, la fel ca cea din Germania.

Factura finală a explodat, însă, după ce au fost adăugate 5.000 de locuri şi au fost semnate patru acte adiţionale.

„Trei ani a durat construcţia celui mai mare stadion din ţară, timp în care preţul Arenei Naţionale s-a dublat. Iar investiţiile au continuat şi după inaugurare. Au fost pompate în continuare sute de mii de euro în stadion”, relatează Adrian Cojocaru, reporter Digi24.

De la primul meci jucat pe stadion, în 2011, şi până acum, gazonul a fost schimbat de şase ori. Schimbarea ierbii a costat aproape două milioane de euro.

În plus, stadionul are doar o parcare de numai 600 de locuri, de cinci ori mai puţin decât ar fi trebuit. Arena bucureşteană a costat 234 de milioane de euro, cu 50 de milioane mai mult decât sora sa germană, deşi materialele sunt de o calitate mai slabă, durata de execuţie a fost mai mare şi mâna de muncă mai ieftină. În plus, arena din Germania are şi gară şi pasaje rutiere.

„Una dintre cele mai scumpe componente ale noului stadion naţional a fost acoperişul retractabil. 20 de milioane de euro a plătit Primăria Capitalei pentru el, mai mult chiar decât a costat construcţia de la zero a noului stadion din Ploieşti”, relatează Adrian Cojocaru, reporter Digi24.

„Atât ne-am dorit un stadion, atât de mult, încât atunci când s-a făcut foarte mulţi au zis "nu mai contează ce s-a întâmplat, cât s-a cheltuit. Chiar dacă au furat, dar măcar ne-au făcut un stadion"”, spune Radu Naum, jurnalist sportiv.

Nu doar în Germania se construiesc stadioane mai ieftine şi cu dotări de top. În Spania, de exemplu, clubul Atletico Madrid construieşte un stadion mult mai mare cu mult mai puţini bani. Managerii clubului au avut și sprijinul primăriei.

„Interesele imobiliare ale primăriei din Madrid sunt o adevărată afacere pentru clubul Atletico Madrid. Aici, în locul stadionului "Vicente Calderon" se plănuieşte construirea unui complex imobiliar cu nu mai puţin de 2000 de apartamente. De aceea cei de la Atletico Madrid vor pleca în afara Madridului, unde Primăria, în schimbul terenului primit în centru, plăteşte 120 de milioane pentru construirea acestui stadion, la Peineta, cu 70.000 de locuri, toate acoperite. Clubul Atletico Madrid are de plătit doar 40 de milioane de euro pentru ca la final să rămână proprietar pe teren”, transmite Ciprian Bălţoiu, corespondent Digi24 în Spania.

Stadionul din Madrid ar trebui să coste 160 de milioane de euro, cu 80 de milioane mai puţin decât Arena Naţională din Bucureşti, deşi are cu 15.000 de locuri în plus. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri