Administrația Prezidențială a publicat astăzi pe site-ul instituției „Acordul de colaborare instituţională între preşedintele României şi primul ministru al Guvernului”.
Potrivit comunicatului președinției, acordul a fost semnat miercuri, 12 decembrie, la ora 22.50, iar documentul a fost înmânat şi mai multor lideri ai Uniunii Europene.
„Ca urmare a faptului că miercuri, 19 decembrie a.c., prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a decis să facă public Acordul, în virtutea unei transparenţe totale, Administraţia Prezidenţială pune la dispoziţia opiniei publice Acordul integral într-un format needitabil”, motivează Adminstrația Prezidențială decizia de a face public acest document,
Principalele puncte convenite
Scopul semnării documentului, care include șapte domenii de referință, este de „a crea mecanismul funcțional al coabitării și a asigura guvernanța eficientă a țării”.
Potrivit acestuia, „acordul de colaborare instituțională este destinat păstrării stabilității țării și asigurării unui climat funcțional, bunei guvernări și asigurării încrederii piețelor internaționale, prin armonizarea pozițiilor comune în cadrul puterii executive, cu respectarea atribuțiilor constituționale ale Președintelui și Guvernului României”.
În ce constă „mecanismul de soluționare a disputelor”
„În condițiile în care, pe o anumită temă în care e necesară o convergență a pozițiilor ambelor părți, nu există o prevedere constituțională privind preeminența în decizie a unei părți sau chestiunile sunt extrem de importante și nu se poate conveni o poziție comună, ca și în cazul în care sunt încălcate regulile prezentului acord, deblocarea relației trebuie făcută printr-un mecanism convenit care să asigure atingerea unei soluții, pentru a se asigura deblocarea relației sau funcționalitatea”, se arată în document.
Conform acordului semnat de Traian Băsescu și Victor Ponta, mecanismul de soluționare a disputelor este alcătuit din consilieri și miniștri, cu o persoană desemnată de către fiecare parte care să conducă fiecare componentă.
„Desemnarea se va face în funcție de tema discutată, și vor fi evitate persoanele controversate sau inacceptabile celeilalte părți”, se menționază în document.