Accident pe Şoseaua Alexandriei din Capitală. Şoferul a încercat să evite o groapă adâncă de 3 metri

Data publicării:
accidentAlexandria

 

În urma impactului, toţi cei trei pasageri au fost răniţi. În stare gravă este şoferul, care a suferit o fractură de coloană la nivelul gâtului. La faţa locului au sosit imediat trei ambulanţe SMURD, care i-au transportat pe răniţi la spital. Pentru scoaterea victimelor din maşină a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Poliţiştii au făcut măsurători pentru a stabili în ce condiţii s-a produs accidentul, iar pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Conducătorul autoturismului marca Fiat se deplasa pe Şoseaua Alexandriei dinspre oraşul Bragadiru către rond Alexandria”, a declarat subinspectorul Florin Văduva, de la Brigada Rutieră Bucureşti.

„Când a ajuns la intersecţia cu strada Hercule, a lovit marginea unei gropi care se aflla pe carosabil. În urma accidentului a rezultat vătămarea a trei persoane care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal sub săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a adăugat subinspectorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri