ACCIDENT AVIATIC. Pilotul Adrian Iovan a fost înmormântat

Data publicării:
sicriu adrian iovan

Salve de armă, aplauze care au răsunat minute întregi şi un elicopter care a survolat Cimitirul Bellu au însoţit momentele în care rudele, colegii, dar şi cei care l-au admirat i-au spus adio lui Adrian Iovan.

„A fost un erou, a fost un erou, un om curajos, un om care și-a dat viața pentru a salva alte vieți”, a spus unul dintre cei prezenți.

„A fost un foarte bun pilot, un foarte bun coleg, păcat că am avut ghinionul de a-l pierde”, a spus unul dintre colegii din aviație.

„A murit cu zile si au existat mijloace de salvare care nu s-au folosit”, a spus un alt coleg.

Moţii salvatori din Apuseni au venit şi ei să îl conducă pe ultimul drum. Purtau în suflet regretul că nu au reuşit să ajungă mai devreme la el, să îi mai dea o şansă la viaţă.

„Suntem ortodocși și suntem alături de dânsul. Am fost acolo și vrem să fim și aici”, a spus unul dintre ei.

În Cimitirul Bellu s-au aflat astăzi şi mii de oameni, impresionaţi de sfârşitul tragic al pilotului, despre care medicii care s-au aflat în avionul căzut în Apuseni spun că le-a salvat viaţa. 

Ieri, în Cimitirul Ghencea Militar a fost înmormântată Aurelia Ion.

Adrian Iovan şi Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri