Principalul suspect al dublei crime din Iași ar fi fugit din țară. Cei doi studenți au fost înjunghiați de zeci de ori

Data actualizării: Data publicării:
Dublă crimă într-un cartier rezidențial din Iași
Dublă crimă într-un cartier rezidențial din Iași FOTO: Ziarul de Iași

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au solicitat, luni, mandat de arestare în lipsă a unui tânăr, care ar fi de origine marocană, suspectat în cazul celor doi tineri găsiţi morţi la sfârşitul săptămânii trecute, într-o vilă dintr-un cartier rezidenţial.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că un cetăţean de origine marocană, care are și cetățenie canadiană. este principalul suspect al asasinatului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute într-o vilă de pe strada Moara de Vânt, însă nu exclud posibilitatea ca acesta să fi părăsit deja România.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au cerut mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ahmed Sami El Bourdaki. Judecătorii urmează să ia o decizie în această privinţă.

Managerul Institutului de Medicină Legală, Diana Bulgaru, a declarat că în urma necropsiei s-a constatat că în ambele cazuri rănile provocate prin înjunghiere erau "trase la indigou", iar moartea tinerilor a fost una violentă.

"Fata avea 33 de plăgi prin înjunghiere, bărbatul - 17. La testele preliminare nu au fost identificat consum de droguri. Nu erau arsuri pe corpurile victimelor, deşi a fost foc în casă. Leziunile sunt aproape trase la indigou. Sunt aproape aceleaşi. Au interesat zona organelor vitale. Fata are plăgi profunde, unele dintre ele ajung la coloana cervicală, în zona gâtului. Au avut moarte violentă", a declarat, pentru AGERPRES, Diana Bulgariu, managerul IML.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, într-un imobil din municipiul Iaşi, amplasat pe strada Moara de Vânt, au fost găsite două cadavre. Una dintre persoanele decedate, un bărbat în vârstă de 25 ani, cetăţean marocan, era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Cea de-a doua persoană decedată era prietena acestuia, o femeie în vârstă de 23 ani.

Descoperirea a fost făcută de poliţişti care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia. În cursul zilei de 10 decembrie el ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles.

Trupurile celor doi tineri prezentau urme de violenţă, iar în imobil s-au identificat urme de ardere.

În urma descoperirii cadavrelor celor doi mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar au fost lăsate să plece acasă după câteva ore.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri