650 de tablouri, posibil furate, au fost găsite în casa unui bărbat din Satu Mare
Data publicării:
Foto: IGPR
Totul a pornit de la un control în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute. Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat de 47 ani 15 tablouri, lăzi de zestre şi alte obiecte artizanale, fără a deţine documente legale care să ateste provenienţa bunurilor.
Așa că au făcut o percheziție la locuința acestuia, unde au descoperit alte 629 de tablouri susceptibile a face parte din patrimonial cultural naţional al României şi al altor state din Uniunea Europeană, unele dintre acestea posibil a proveni din infracţiuni de furt.
Picturile au fost ridicate în pentru ca anchetatorii să stabilească valoarea tablourilor și dacă acestea au fost furate.
La anchetă a colaborat şi Departamentul de informaţii şi protecţie internă.