BREXIT-ul nu influenţează astfel în niciun fel, strategia de protecţie a rezervei de aur, spun oficialii BNR. Marea Britanie a fost aleasă de România şi de alte state europene tocmai pentru că proprietatea este cel mai bine protejată, datorită legilor britanice.
La finalul anului trecut, rezervele internaţionale ale statului însumau peste 35 de miliarde de euro, din care 9,2 procente reprezintă valoarea deţinerilor de aur.
România era, anul trecut, cea mai bine cotată în rândul statelor est-europene, în clasamentul ţărilor cu cele mai mari rezerve de aur. Pe lângă Marea Britanie, rezervele de aur ale ţărilor mai sunt păstrate în Elveţia şi în Statele Unite.
„Aurul se foloseşte în situaţii de criză extremă, în momentele în care nu mai ai acces la finanţare internaţională, ai o criză de balanţe de plăţi, nu ai rezerve internaţionale de valută, situaţii peste care România a trecut de ceva mai multă vreme. Când încrederea în bani, în economii naţionale scade, creşte preţul aurului şi atunci îţi echilibrezi rezervele tale. Volatilitățile economice prin care trece în acest moment Marea Britanie şi care sunt naturale după decizia luată în ultimele zile, după decizia nefericită, nu vor afecta nici preţul aurului, nici siguranţa aurului nostru la Londra, vor afecta mai curând probabil averile britanicilor, economiile britanicilor şi starea economiei britanice”, spune Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.